Twin Peaks, ediţie de colecţie. Premiera serialului, peste două luni.

0

În aşteptarea serialului, care va avea premiera peste nici doua luni, reţeaua tv Showtime, s-a gândit să facă fanilor o surpriză.

Aşa că a ieşit pe piaţă cu o întreagă ediţie de colecţie de obiecte promoţionale. Şepci, tricouri, căni, insigne – chestiile obişnuite.

Fanii au de unde alege. O colecţie de perne cu tematică „twinpeaksoniană” variază între 21 şi 40 de dolari. Un audiobook cu Laura Palmer citind din jurnalul ei este pe la 15 dolari. O cutie action figure cu patru personaje ajunge la 30 de usd. Iar o cană de cafea ca a şerifului este 18 dolari (dar deocamdata e sold out).

Fiecare obiect are câte o poveste sau măcar o poantă. Cine vrea să cumpere „şosete Twin Peaks” i se aduce aminte cum Leo, unul dintre personaje, îşi bătea consoarta băgând înauntru un săpun.

Mişcării s-a alăturat însuşi David Lynch, care va veni în curând cu skateboard-uri cu chipul Laurei Palmer, ace de rever sau schiţe ale personajelor.

Dacă vreţi să experimentaţi universul obiectelor Twin Peaks le găsiţi AICI

Puţină istorie

Serialul„Twin Peaks” a debutat în anul 1990 şi a fost extrem de popular, chiar şi în România. A fost oprit de şefii reţelei ABC anul următor după doar două serii.

Serialul a fost continuat cu un film de marele ecran, în 1992, „Twin Peaks: Fire Walk with Me”

De câţiva ani s-a tot vorbit de revenirea serialului pe micul ecran, dar abia în urmă cu un an şi ceva a venit confirmarea oficială.

David Nevins, realizator de televiziune şi preşedinte al Showtime a prezentat informaţia despre debutul noului sezon al serialului “Twin Peaks”. El va fi scris şi regizat de David Lynch: “Se întâmplă cu adevărat”, a declarat Nevins, parafrazând o replică din film.

El a adăugat că seria va avea 18 episoade. Episodul-pilot va dura două ore şi va debuta pe canalul Showtime în 21 mai 2017.

Cine joacă în serial? Rockerii Eddie Vedder, solistul de la Pearl Jam şi Trent Reznor, vocalul de la Nine Inch Nails. Actriţa Monica Bellucci şi actorul Tim Roth, vor juca si ei în noul sezon din “Twin Peaks”. Alături de Naomi Watts, şi Jennifer Jason Leigh.

Din distribuţia clasică ne vor reîntâlni cu Madchen Amik, Kyle MacLachlan, Dana Ashbrook, Sherilyn Fenn. Şi, evident, cu David Lynch. Absenţe importante – Lara Flynn Boyle, Michael Ontkean.

 

Share.