#COLECTIV. România. Se duce anual la doctor, la control, să vadă dacă nu i-au crescut degetele la loc

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Este genul de informaţie care te face să îţi iei câmpii. Să te aşezi în faţa Guvernului, Palatului Parlamentului, nu cintează, şi să încerci să devii tu însuţi Strigătul lui Munch.

Pe scurt, faptele sunt următoarele. Paula Rusu le-a descoperit şi le prezintă pe blogul ei.

Mariana Oprea sau Tedy Ursuleanu a avut neşansa de a se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Adică în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv.

#COLECTIV

A rămas cu sechele. Enorme. Arsuri de gradul II si III. A pierdut toate degetele de la mâna stângă, iar la cea dreaptă poate mişca numai patru, pentru că al cincilea este blocat.

Colţea, Spitalul Militar, Viena. Operaţii. Stabilizare.

Ajunsă în România calvarul a reînceput. Sub altă formă, parcă mai rafinată.

Conform legii în vigoare, ea se încadrează în gradul I de handicap (grav). Pentru handicap are un certificat, evident, care certificat are valabilitate. Cât? UN AN.

Cu alte cuvinte în fiecare an ea trebuie să vină în comisie, să fie examinată, ca să i se prelungească certificatul.

POATE IMI MAI CRESC DEGETELE, CINE ŞTIE, spunea, amar, Tedy Ursuleanu.

Amintiri din Infern

Mi-am acoperit instinctiv faţa. Nu ştiam ce să fac. Au fost persoane, am auzit ulterior, care au strigat să ne ţinem respiraţia, să ne lăsăm jos, dar au trecut pe lângă mine toate, a fost un moment de panică, nu ştiu. M-am gândit că nu mai ies de acolo. În momentul în care am văzut că vine flacăra şi mi-am acoperit faţa cu mâinile, am simţit efectiv cum sunt înconjurată de un val de căldură. Îmi auzeam părul sfârâind. Atunci mi-am zis că asta a fost tot, That is it! Eram ferm convinsă că nu voi ieşi de acolo…, povesteşte ea pentru Adevărul despre NOAPTEA ACEEA.

Povestea întreagă, o puteţi găsi pe paularusu.ro.

Veţi vedea şi cât plăteşte statul pentru aşa ceva, drept ajutor. 234 de lei lunar ca indemnizaţie, alţi 106 lei buget complementar.

Share.

Reply with your Facebook account