13 filme de văzut în familie (şi cu bilete la preţ redus sau chiar gratuite)

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

La Grand Cinema & More va începe în curând Grand Family Festival. Cel puţin 13 filme de văzut în familie …şi condiţii deosebite…

Condiţiile sunt cam astea. Trebuie să fiţi din Bucureşti. Sau să acceptaţi să faceţi naveta. Să aveţi copii. Sau să vă placă desenele animate. Pentru copilul din voi, ştiţi ce spun. Şi…cam atât

Grand Cinema & More invită toată familia la film. Și nu la orice film, ci la cele mai bune producții de animație ale ultimilor ani. Hai să cântăm!, Ștrumpfii, satul pierdut, Lego Batman: Filmul.

Acestea sunt doar câteva dintre animațiile care se întorc în cinematograf în perioada 17 – 21 aprilie pentru o nouă ediție Grand Family Festival.

Cu fiecare vacanță pe care cei mici o au, în cinematograf revin unele dintre cele mai îndrăgite filme de familie, la prețuri care încurajează pasiunea pentru povești a copiilor și a adulților. Astfel că, pe toată durata festivalului, copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit la filmele din program, iar adulții care îi însoțesc își pot achiziționa bilete la prețul unic de 16 lei.

13 filme de văzut în familie la Grand Cinema

Anul acesta, în cadrul celei de a treisprezecea ediții Grand Family Festival, iubitorii de film de toate vârstele vor putea urmări Balerina (Ballerina), Fură steagul, salvează Luna (Capture the Flag), Ups! Am pierdut arca (Ooops! Noah is Gone…), Năzdrăvanii din pădure. Speriosul sperioșilor (Open Season: Scared Silly), Ozzy – Marea evadare (Ozzy), Oachi, prințul din junglă (Ribbit), Hai să cântăm! (Sing), Ștrumpfii, satul pierdut (Smurfs:The Lost Village), Cu toții la surf: Mania Valurilor (Surf’s Up 2: WaveMania), Lego Batman: Filmul (The Lego Batman Movie), Singuri acasă (The Secret Life of Pets), Crăiasa Zăpezii: Foc şi Gheaţă  (The Snow Queen 3) și Trolii (Trolls), dublate în limba română, în format 2D sau 3D.

Dacă vreţi să vedeţi când rulează filmul preferat puteţi consulta AICI lista.

Ca să vă delectaţi, noi vă lăsăm în compania ştrumpfilor…

 

 

Share.

Reply with your Facebook account