ALAIN DELON: Nu este sfârșitul vieții, ci un sfârșit de carieră!

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Anunțul a căzut fulgerător în urmă cu câteva zile. Acum, Alain Delon nuanțează declarația prin care spunea că va mai face un ultim film apoi…GATA!

“Va fi ultimul meu film deoarece, asemeni unui boxer care nu mai vrea un ultim meci, nici eu nu mai vreau o luptă în plus”, anunța actorul francez în urmă cu câteva zile cu ocazia Festivalului Internațional de Film polițist de la Liege.

Declarația a făcut înconjurul lumii, toate mediile s-au grăbit să o preia. Acesta plus alte câteva cuvinte.

Considerând că, poate, nu a nuanțat suficient, actorul francez a revenit cu câteva precizări într-un interviu pentru France Presse.

“Am vârsta pe care o am. Am avut cariera pe care am avut-o. Voi închide cercul (…) Nu este sfârșitul vieții, ci un sfârșit de carieră”, a mărturisit actorul.

ALAIN DELON: Nu este sfârșitul vieții. Numai imbecilii se răzgândesc

Și totuși nu este prima oară când actorul a anunțat că se retrage. Spunem asta numai de dragul istoriei, nu pentru că s-ar suspecta vreun ton de echivoc în cele spuse acum.

Actorul și-a anunțat din 2000 intenția de a nu mai juca în filmele pentru marele ecran, consacrându-se producțiilor de televiziune și serialelor. “Numai imbecilii nu se răzgândesc…”, a declarat el totuși după un timp, recunoscând că ar putea reveni asupra deciziei sale dacă i-ar solicita acest lucru regizori precum “Besson, Spielberg, Polanski, John Woo, Almodovar sau Blier”.

Alain Delon nu a mai fost văzut într-un film pe marele ecrane de la “Astérix aux Jeux Olympiques” (2008), în rolul lui Iulius Caesar, iar de atunci s-a consacrat teatrului, notează Agerpres.

Cu ocazia Festivalului Internațional de Film polițist de la Liege Delon a ținut să precizeze: “Organizând competiții de box, am văzut bărbați care regretau că au participat la o luptă prea mult. Nu va exista această luptă în plus!”

Și a anunțat că va juca, în toamnă, într-un ultim film

elefant.ro%20

PSSST poate vrei sa citești și  Alain Delon, ULTIMUL FILM

Ultimul film, o poveste de dragoste, alături de Juliette Binoche

În octombrie și noiembrie, el va reveni pe platourile de filmare la invitația lui Patrice Leconte, mare admirator al actorului și autor în 2016 al unei “Enciclopedii Delon”.

“De mult timp vrem să turnăm împreună. Scenariul este aproape terminat. Va fi o foarte frumoasă poveste de dragoste”, povestește Delon.

“Titlul încă nu a fost găsit, dar personajul meu va fi puțin ca mine în viața reală: un bărbat de vârsta mea, capricios și coleric, dar care va descoperi dragostea înainte de moarte. Este un film de sfârșit de carieră”, precizează actorul, care va împărți afișul pentru prima dată cu Juliette Binoche, “o actriță minunată”.

“Filmul va ieși în 2018. Totul este posibil, chiar Festivalul de la Cannes! Cu ocazia ultimului meu film, mi-ar plăcea să reveni și să spun la revedere”, a adăugat el.

PSSST poate vrei sa citești și Alain Delon vine în România. Premiul pentru întreaga carieră la TIFF 2017

Și un alt ultim proiect, o piesă de teatru

“După acest ultim film, îmi voi încheia cariera cu o magnifică piesă de teatru scrisă pentru mine, ‘Le Crépuscule d’un fauve’, de Jeanne Fontaine”, mai anunță Delon, care va juca rolul unui comisar de poliție rănit, constrâns să pună capăt carierei.

carturesti.ro%20

Share.

Reply with your Facebook account