O ZI PENTRU ISTORIE. Blugii. Cum s-au inventat ei? De la Levi Strauss, la simbolul decadenței occidentale…

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Poate de unii povestea este știută. De alții, nu! Merită, totuși menționată măcar pentru parfumul istoriei. Pentru că ei, blugii care te fac mereu tânăr, împlinesc astăzi 144 de ani.

20 mai 1873 este ziua în care, oficial, s-au născut blugii. Cea în care produsul a fost brevetat. Dacă vreți e ziua din certificatul de naștere, pentru că ei existau, totuși, de ceva vreme sub variate forme…

Puțină istorie

Denumirea materialului denim din care sunt confecționați blugii, provine din Franța sfârșitului secolului al XVI-lea, în orașul francez Nîmes unde era folosită o țesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din orașul Nîmes”.

Termenul de „blue jeans” provine din expresia fanceză „bleu de Genes”, (albastru de Genova), o țesătură din lână și bumbac. În acea perioadă, pânza denim era făcută în Italia și vândută în portul Genova pentru marinari deoarece era cea mai rezistentă. Cea mai importantă diferență dintre ele este că denimul este țesut dintr-un fir colorat și unul alb, iar jeans din două fire de aceeași culoare, scrie Wiki.

O ZI PENTRU ISTORIE. Blugii. Intră în scenă faimosul Levi Strauss

În anul 1847, un negustor evreu din Germania pe nume Loeb Strauss (în 1850 îl schimbă în Levi Strauss) a sosit la New York, unde fratele său vitreg făcea afaceri cu țesături și haine. Strauss se implică în afaceri timp de câțiva ani și în California vinde pantaloni din denim albastru către minerii și crescătorii de vite care căutau un material ieftin, confortabil și rezistent.

dyfashion.ro%20

Jacob Davis, un croitor evreu din Letonia și unul dintre colaboratorii lui Levi Strauss, a adăugat în anul 1872 niște ținte metalice la buzunarele acestor pantaloni pentru mai multă rezistență. Pantalonii confecționați de către aceștia erau inițial făcuți din doc maroniu și denim albastru. Deoarece acești pantaloni erau deosebit de ieftini, au ajuns în scurt timp foarte populari și în rândul imigranților sosiți în S.U.A.

Levi Strauss și Jacob Davis și-au brevetat produsul pe data de 20 mai 1873, data oficială de naștere a pantalonilor blugi.

Legenda spune că blugii erau atât de rezistenți, încât puteau fi testați cu doi cai, fiecare trăgând în sens opus de câte un crac al pantalonului. Adevărat sau nu, cu certitudine, blugii puteau fi purtați foarte mult timp, datorită materialului.

O ZI PENTRU ISTORIE. Blugii. Concurență. Apare Lee și Wrangler

Produsul se vindea bine. Așa că, două decade mai târziu, au început să apară firme rivale. Acestea erau Lee și Wrangler, fiecare marcă având modele și croieli specifice.

Anii ’30 reprezintă epoca western-ului, blugii fiind purtați de fiecare cowboy, dar și de actori de la Hollywood ca Gary Cooper și John Wayne în filme western. Din 1935 apare și primul model pentru femei, Lady Levi’s.

În timpul celui de-al doilea război mondial producția de blugi s-a oprit, aceștia fiind produși doar pentru soldații americani ca uniformă pentru timpul liber.

Zoot.ro

Popularitate în creștere

Creșterea popularității blugilor printre tineri începând cu anii 1950, este atribuită și filmelor sau muzicii, când vedete ca James Dean, Marlon Brando și Elvis Presley au promovat acest tip de îmbrăcăminte. Vă mai amintiți de „Rebel fără cauză” (1955), nu?

Începând cu anii 1960, blugii au devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale subculturii pop și hippy. În acești ani, blugii au suferit cele mai multe schimbări: evazați, pictați, brodați, rupți, având adaosuri de flori, panglici colorate sau mesaje antirăzboi.

În 1970, Hal Burgess pune pe piață prima pereche de blugi „prespălați”. La sfârșitul anilor ’70, blugii au început să fie fabricați și în alte țări decât America, astfel au ajuns să fie purtați de oameni din întreaga lume.

Blugi. Marlon Brando, Elvis, Marilyn Monroe. Istorie

O ZI PENTRU ISTORIE. Blugii. Simbol al decadenței occidentale

Statele comuniste din Cortina de Fier nu au fost ferite de asaltul blugilor deși erau considerați un simbol al „decadenței occidentale”. Tinerii erau tot mai atrași de ei și-i cumpărau de pe piața neagră sau din magazine de tip consignație la prețuri care echivalau uneori chiar și cu un salariu mediu din acele timpuri.

answear.ro%20

Blugii. High Class, Fashion, Vedete

În anii 1980, blugii au atras atenția și marilor designeri vestimentari ca Sergio Valente, Jordache, Calvin Klein, devenind piese de rezistență în colecțiile acestora.

Începând cu anul 1995, apar blugii rap-erilor, de hip-hop. Formele sunt atât de largi, încât turul pantalonilor aproape că atinge genunchii, iar talia e lăsată atât de jos, încât lasă să se vadă din plin boxerii.

Mariah Carey lansează în anul 1999, o nouă modă, blugii cu talie foarte joasă, fără betelie, care în doar câteva luni, ajung la un succes enorm.

Kate Moss aduce în anul 2006 blugii skinny cu sloganul “No Pain, No Gain”, care capătă curând popularitate rapid.

Kate Moss intr-o reclama pentru Calvin Klein

 

Share.

Reply with your Facebook account

Leave A Reply