Săptămâna Haferland, ca de obicei în august. Sunt așteptați peste 5.000 de turiști

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, cuprinse între Rupea și Sighișoara, va avea loc în perioada 9 – 14 august 2017 și așteaptă peste 5000 de turiști.

Tematica ediției de anul acesta a festivalului, gastronomia locală, a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la casa săsească de la Muzeul Satului.



Săptămâna Haferland. Bucate de poveste

Având ca slogan “Tradiții săsești în bucate de poveste!”, ediția din 2017 a Săptămânii Haferland își propune să deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească. Astfel, cei prezenți se vor putea bucura de zeci de feluri de mâncare, pregătite atât de localnici din zonă, cât și de chefi experimentați.

Printre preparatele care vor putea fi degustate în cele 6 zile de festival se numără ciorba de borboane, supa de găină cu tăiței de casă, rulada de fașirt, lichiul sau prăjitura cu rubarbă.

Cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea, Criț și Cloașterf.

În cadrul festivalului, turiștii români și străini vor putea să asiste la brunch-uri cu preparate săsești, concerte în bisericile fortificate și nu numai, piese de teatru, proiecții de film în aer liber, demonstrații de tradiții populare, precum și la tradiționalul bal săsesc. În plus, cei mici vor putea participa la activități pregătite special pentru ei, inspirate din istoria satelor săsești.

Săptămâna Haferland. Edițiile precedente

Primele patru ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns mii de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Tot în cadrul conferinței de astăzi de la Muzeul Satului a fost prezentată și expoziţia „Din universul satului săsesc transilvănean – Wandsprüche: Gebet und Arbeit”, care face parte din patrimoniul Muzeului de Etnografie Braşov și care va putea fi vizitată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” până pe 30 septembrie 2017. Aceasta prezintă ţesăturile de perete, specifice comunităților săsești, denumite și Wandsprüche, care sunt brodate cu texte emblematice, cu sens moralizator. Țesăturile se aflau prinse pe pereţii casei frumoase – gute Stube, în dulap, deasupra patului, pe rafturile glăjerului – Gläserkasten, pe ştergare dar şi în camera pentru ţesut sau brodat ori la bucătărie, fiind unele din cele mai reprezentative obiecte de decor ale acestei comunități.

Săptămâna Haferland. Organizatori

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept, Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Sașilor Transilvăneni în Germania, își propun să impulsioneze turismul în zonă, nu doar pe perioada festivalului, ci pe tot parcursul anului, astfel că inițiativele de promovare nu se opresc aici, aceștia organizând constant concerte, evenimente sportive și gastronomice, precum și alte activități care oferă participanților experiențe autentice în satele săsești din Haferland.

Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Ediția din acest an a evenimentului beneficiază de sprijinul partenerilor festivalului: Kaufland, Rompetrol, Automobile Bavaria, MHS Truck & BUS – în calitate de parteneri principali, Neumarkt, Transferoviar Grup, Star Transmission, Boromir, Pepsi, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Banca Transilvania, Schaeffler Romania.

fly-go.ro

Share.

Reply with your Facebook account

Leave A Reply