La 80 de ani. Dorel Vișan, zece citate profunde „Trăim într-o civilizaţie în care viciul îi ridică osanale virtuţii.”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În urmă cu câteva zile actorul Dorel Vișan a împlinit vârsta de 80 de ani. Prilej cu care ne propunem să ne aducem aminte de câteva dintre cele mai frumoase citate ale sale. Dorel Vișan, zece citate profunde…

Actorul Dorel Vișan s-a născut la 25 iunie 1937, la Tăușeni, județul Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie ”Ion Luca Caragiale” din București, în 1965. După absolvire a fost angajat la Teatrul Național din Cluj-Napoca, unde a desfășurat o importantă activitate teatrală interpretând peste 40 de roluri în teatru, de la Moliere la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner.

A fost distribuit în peste 50 de filme, producții românești și internaționale, între care: ”Păcală” (1974) — filmul de debut al lui Dorel Vișan, ”Iarba verde de acasă” (1977), ”Bietul Ioanide” (1979), ”Mireasa din tren” (1980), ”Bună seara, Irina” (1980), ”Semnul șarpelui” (1981), ”Năpasta” (1982), ”Faleze de nisip” (1983), ”Lovind o pasăre de pradă” (1984), ”Eroii nu au vârstă” (1984), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeții” (1987), ”Iacob” (1988), ”Un bulgăre de humă” (1989), ”Undeva în Est” (1991), ”Drumul câinilor” (1991), ”Balanța” (1992), ”Vulpe — vânător” (1993), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Senatorul melcilor” (1995), ”Ultima gară” (1998), ”Occident” (2002), ”Noro” (2002), ”Magnatul” (2004), ”Ticăloșii” (2007), ”Cocoșul decapitat” (2008).



Dorel Vișan, zece citate profunde

Şerban Ionescu mă întreba care e calea să ajungă un actor cunoscut. I-am spus că în afară de talent este calea muncii. Şi uite că a ajuns acolo.

Şerban Ionescu a fost un actor unic care nu semăna decât cu el însuşi. (la moartea acotorului)

Societatea îi impune artistului să devină un instrument de divertisment, care nu mai vehiculează problemele fundamentale ale omului, ci nişte lucruri ce de multe ori creează confuzie şi superficialitate.

Ora de religie este formarea rădăcinilor copilului în iubire.

Pentru marea majoritate a regizorilor, actorii sunt coadă de mătură.

Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul.

Trăim într-o lume total lipsită de certitudini, o lume ce se de­gra­dează într-un proces legic. O civilizaţie în care viciul îi ridică osanale virtuţii.

Noţiunea de artist a primit acum alte conotaţii: se numesc actori oamenii politici sau militarii. Câmpurile de conflicte se numesc teatru sau scenă. E încă o dovadă că societatea nu mai conjugă verbul “a fi”, ci “a avea”.

Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci “refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile ancestrale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dumnezeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vindecătoare.

Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi.

VIDEO – Dorel Visan – Cele 3 otravuri – URA, POFTA, INVIDIA

Share.

Reply with your Facebook account