Tu cine vrei să moară în Game of Thrones?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Până la urmă nu este mare diferență între arenele antice, în care se luptau gladiatorii și ziua de astăzi. Soarta celor care urmau să moară era deseori hotărâtă de mulțime, iar „Cezarul” avea ultimul cuvânt.

Cam așa se petrec și acum lucrurile. Un site american a avut o idee năstrușnică și a întrebat fanii cine și-ar dori să moară în sezonul al 7-lea din “Game of Thrones”. Iar fanii au votat. Cezar – producătorul sau regizorul – va avea cuvântul final. Ce-i drept, sezonuil 7 este deja filmat, dar dacă mai rămâne cineva viu, sugestiile ar putea fi luate în calcul pentru Sezonul 8.

Site-ul de predicții cinematografice Gold Derby le-a cerut fanilor “Game of Thrones”, al cărui al șaptelea sezon este difuzat începând de duminică, să voteze personajele a căror moarte o doresc cel mai mult în acest sezon.

Cine vrei să moară în Game of Thrones?

Poate deloc suprinzător, ținând cont de evoluțiile lor din sezonul al șaselea, pe primele locuri în topul resentimentelor fanilor s-au aflat Cersei și Littlefinger, informează Agerpres.

“Când joci Jocul tronurilor, câștigi sau mori. Nu există cale de mijloc”, i-a spus Cersei Lannister (Lena Headey) lui Ned Stark în primul sezon al “Game of Thrones”. La puțin timp după aceea Ned a murit, decapitat de fiul lui Cersei, Regele Joffrey (Jack Gleeson). În cele din urmă Cersei a câștigat, urcând pe Tronul de fier la finalul sezonului al șaselea, deși a costat-o aproape totul. Până atunci, toți cei trei copii ai ei au murit: Joffrey și Myrcella (Nell Tiger Free) au fost otrăviți, în timp ce Tommen s-a sinucis după ce Cersei i-a ucis soția, alături de mulți alți membri ai curții, într-o explozie gigantică.

Așadar, scrie Gold Derby, Cersei a fost neîndurătoare în modul în care a jucat Jocul tronurilor. Când însă i-am întrebat pe fani cine ar trebui să fie pe tronul din Westeros la finalul serialului, Cersei nu a câștigat multe voturi. Așa că, dacă nu ar trebui să câștige Jocul tronurilor, ar trebui să moară?, întreabă Gold Derby despre popularul personaj, îndemnându-i pe fanii serialului să voteze pe site.

Conform voturilor acordate, 34% dintre fani au votat pentru moartea lui Cersei, 27% pentru cea a lui Littlefinger, 11% își doresc moartea lui Theon Greyjoy, iar 7% pe cea a Ellariei Sand.

Apropo, cine vrei să moară în Game of Thrones? Te-ai gandit? Poti vota chiar aici

Share.

Reply with your Facebook account