Inimii nu-i place sarea. 13,7 grame de sare = risc dublu de insuficiență cardiacă. Câtă sare are nevoie organismul tău?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Se știe că inimii nu-i place sarea și că un consum de sare în exces crește riscul de insuficiență cardiacă. Ultimele cifre îți arată cât de gravă este această problemă…

Potrivit rezultatelor unui studiu desfășurat pe parcursul a 12 ani, la care au participat peste 4.500 de persoane, consumul ridicat de sare este asociat cu un risc de două ori mai mare de insuficiență cardiacă.

Cercetarea a analizat relația dintre consumul de sare și apariția insuficienței cardiace.



“Inimii nu-i place sarea”

“Inimii nu îi place sarea. Aportul ridicat de sare crește în mod remarcabil riscul de insuficiență cardiacă. Această creștere a riscului de insuficiență cardiacă asociată consumului de sare a fost independentă de tensiunea arterială”, a declarat Pekka Jousilahti, profesor cercetător în cadrul Institutului Național pentru Sănătate și Bunăstare din Helsinki, Finlanda.

“Persoanele care au consumat peste 13,7 grame de sare pe zi au manifestat un risc de două ori mai mare de insuficiență cardiacă în comparație cu cele care au avut un aport sub 6,8 grame”, a adăugat el.

Citește și Cât fumează românii? Un roman din trei este fumător, 40% dintre ei fumează cel puțin un pachet zilnic

“Aportul optim zilnic de sare se situează probabil undeva sub 6,8 grame. Organizația Mondială a Sănătății recomandă maximum 5 grame pe zi, iar nevoile fiziologice sunt de 2-3 grame pe zi”, a mai spus profesorul Jousilahti, citat de Agerpres, intr-un material semnat Dana Purgaru.

 

Share.

Reply with your Facebook account

Leave A Reply