CHEFI LA CUŢITE. Salată cu viermi doriţi?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Dacă tradiționalul românesc a făcut deliciul chefilor în edițiile trecute, în această seară balanța va înclina către preparate cât mai exotice și bogate în asocieri bizare.

O salată clasică cu un ingredient surpriză- așa își prezintă Ciprian Ciobanu farfuria cu care speră să-l impresioneze în această seară pe chef Florin Dumitrescu. Pe lângă ingredientele de bază, concurentul îi va supune pe jurați la un periplu culinar care include un moment al degustării ce va sta la baza dintre savoare și fobie.



CHEFI LA CUŢITE. Salată cu viermi şi alte bunatăţi

Viermi de mătase, acesta va fi specificul farfuriei cu care concurentul speră să primească cele trei cuțite.

Cum vor reacționa jurații când cloșurile vor descoperi cel mai excentric preparat al ediției și care dintre aceștia va rezista acestei probe de curaj, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la 20:00.

Tot luni, chefii Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu se vor reîntâlni cu un concurent ce și-a respectat promisiunea de a se întoarce în emisiune după ce nu a reușit să obțină permisul de trecere în etapa următoare în cel de-al doilea sezon.

Diseară promite să le declare ,,război” celor mai pretențioși jurați, cu o farfurie completă din bucătăria italiană. Cum li se va părea gustul rămâne însă de văzut.




Share.

Reply with your Facebook account