A murit Olga Tudorache. «Nu mă simt bine» nu există pentru un actor, decât dacă este în spital. Dar dacă este pe scenă, trebuie să joace.

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Actriţa Olga Tudorache a murit, marţi noaptea. Avea 88 de ani şi era internată la Spitalul Elias din 9 octombrie. Dealtfel, ziua de naștere, 11 octombrie, și-a petrecut-o in spital.

Starea sanatatii sale era precara de mai multa vreme

La 1 aprilie 2012, actriţei i s-a făcut rău pe când se afla pe scena Teatrului Metropolis, jucând în piesa “Peşte cu mazăre” – spectacolul a fost întrerupt şi Olga Tudorache a fost dusă de urgenţă la Spitalul Elias, unde medicii au diagnosticat un accident vascular cerebral (AVC) tranzitoriu.

În 9 octombrie, Olga Tudorache a suferit un nou AVC şi a fost internată de urgenţă la Spitalul Elias iar de joi, 12 octombrie, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi actriţa a fost transferată la secţia de Terapie Intensivă a aceluiaşi spital.

A murit Olga Tudorache. Actriţa Olga Tudorache s-a stins din viaţa marţi noaptea

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz (judeţul Bacău). A absolvit Institutul de Teatru în anul 1951, clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale.



Extrem de rezervată în a da interviuri, extrem de discretă cu viaţa sa personală şi profesională, Olga Tudorache a făcut, cu câţiva ani în urmă, o mărturisire de credinţă ziarului Metropolis:

“Actorul trebuie să joace! Actoria este o muncă de disciplină. Ca milităria. Trebuie să fii în stare să faci un lucru în momentul în care ţi se cere, nu când ai chef. Acum! Se simte bine, nu se simte bine, actorul trebuie să joace.

«Nu mă simt bine» nu există pentru un actor, decât dacă este în spital. Dar dacă este pe scenă, trebuie să joace. Deci el trebuie să-şi disciplineze organismul, să-l obişnuiască să-l asculte. Sigur, nu e uşor, dar fără asta nu se poate…”

Citeste si:

A murit actorul Jean Rochefort. “Eleganţa sa nu era egalată decât de umorul său”

A murit cântăreața Marina Scupra. S-a stins la numai 49 de ani, în urma unei teribile suferințe

A jucat în zeci de filme şi a construit, pe scenă, personaje memorabile în peste 50 de piese, sub bagheta celor mai importanţi regizori români.

La fel de lungă este şi lista distincţiilor pe care le-a primit pentru activitatea sa în teatru, în cinematografie şi ca profesor universitar. În anul 2000, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. În 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2012, la finalul spectacolului “Portretul Doamnei T”, Casa Regală a României i-a acordat distincţia “Nihil Sine Deo”.

A murit Olga Tudorache. Roluri în teatru

Teatrul Tineretului din București

1951 – Dealul vrăbiilor de Alexei Simukov – rolul Valea (Valia)

1952 – Student în anul trei – rolul Katea (Katia)

1953 – De la patru în sus de H. Nicolaide – rolul Zinca

1953 – Simion Albac de Th. Mănescu, rolul Valentina Peicu

1954 – Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov, rolul Galina Sergheevna

1954 – Libelula de Nicoloz Baratașvili – rolul Makvala

1954 – David Copperfield de Charles Dickens – rolul Edith

1955 – Cadavrul viu de Tolstoi, rolul Masa

1957 – Suflete tari de Camil Petrescu, rolul Ioana Boiu

1957 – la Teatrul Național din Craiova (colaborare): Tragedia optimistă de Vsevolod Vișnevski, rolul femeia comisar

1958 – Antigona de Sofocle, rolul Antigona

1959 – Tânara gardă de Maksim Fadeev, rolul Liubov Șevțova

1959 – Nila toboșara de Afanasi Salînski, rolul Nila

1960 – Ocolul pământului în 80 de zile de Pavel Kohout, rolul văduva

1961 – la Teatrul Nottara (colaborare): Antoniu și Cleopatra de Shakespeare, rolul Cleopatra

1964 – Vulpile de Lillian Hellman – rolul regina

1965 – Cinci schițe de Caragiale și Cântăreața cheală de Eugen Ionescu, rolul doamna Smith



Teatrul Mic

1966 – Richard al II-lea de Shakespeare, rolul Ducesa de Gloucester

1968 – Tango de Sławomir Mrożek, rolul Leonora

1968 – Baltagul de Mihail Sadoveanu, rolul Vitoria Lipan

1969 – Maria 1714 de Ilie Păunescu, rolul Maria

1970 – Don Juan moare ca toți ceilalți de Teodor Mazilu, rolul Maria Magdalena

1970 – Emigrantul din Brisbane de Georges Schehade, rolul Ana

1970 – Premiera de John Cromwell, rolul Fany Ellis

1971 – Fata care a făcut o minune de William Gibson, rolul Keith Keiller

1971 – Cum se jefuiește o bancă de Samy Fayad, rolul văduva Altavilla

1972 – Vicleniile lui Scapin de Molière, rolul Geronte (travesti)

1972 – Cu cât cânt atîta sânt – Teatrul Țăndărică (nocturn)

1972 – la Teatrul din Brăila – regia spectacolului Ospățul scafandrilor de Ilie Păunescu

1972 – După cădere de Arthur Miller, rolul Rose

1973 – Stâlpii societății de Henrik Ibsen, rolul Lona Hessel

1974 – Philadelphia, ești a mea de Bryan Friel, rolul Madge

1975 – Cu cărțile pe față de Antonio Buero Vallejo, rolul Anita

1974 – Profesiunea domnei Warren de George Bernard Shaw, rolul Kitty Warren

1976 – Două ore de pace de Dumitru Radu Popescu, rolul Crina

1977 – Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel, rolul Beatrice

1978 – Unchiul Vanea de Anton Cehov, rolul Maria Vasilievna

1978 – Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, rolul Aurelie

1978 – la Teatrul Național București: Cavoul de familie de Pierre Chesnot, rolul Marie Saint Laurent,

1981 – Înaintea pensionării de Thomas Bernhard, rolul Vera Holler

1981 – Fluturi… fluturi de Aldo Nicolaj, rolul Edda

1983 – Richard al III-lea de Shakespeare, rolul Ducesa de Glouchester

1985 – la Teatrul Nottara (colaborare): Amintirile Sarah-ei Bernhardt de John Murrell, rolul Sarah

1985 – la Teatrul Giulești (colaborare): Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, rolul Elena Domnișor

1986 – Aimez vous Brahms de Françoise Sagan, rolul Paula;

1988 – Noapte bună, mamă! de Marsha Norman, rolul Thelma

1993 – la Teatrul Odeon, sala Pod (colaborare): Întâlniri în pădure de Ofelia Strahl, regia Cătălina Buzoianu, rolul Mama; turneu în Franța, jucat la Juvisy-sur-Orge, mai 1993, la Thèatre de l’Eclipse

1997 – la Teatrul Național București (colaborare): Regina mamă de Manlio Santanelli, rolul Regina

2000 – la Teatrul Mic (colaborare): Cimitirul păsărilor de Antonio Gala, rolul Emilia

2003 – la Teatrul Național București (colaborare): Noiembrie (Sărutul) de Ana Maria Bamberger, rol Marga, regia Alice Barb, premiera la Los Angeles, apoi Toronto (turneu de o lună în America siCanada)

2004 la Theatrum Mundi București (colaborare): Pește cu mazăre de Ana Maria Bamberger, rolul Mama și regia spectacolului.




Share.

Reply with your Facebook account

Leave A Reply