Gaudeamus 2017. Editura Rao. Care sunt lansările acestei ediţii?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Editura Rao vă invită la standul din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, în perioada 22-26 noiembrie 2017, pentru a răsfoii ultimele cărţi apărute.

Unele dintre ele aflate în topul celor mai bune vânzări la nivel internaţional, altele clasice care cuceresc, generaţie după generaţie, milioane de cititori.

Cărţi de poveşti, jocuri şi activităţi pentru copii, thrillere, fantasy, romance, cărţi de specialitate pentru adulţi, toate îşi aşteaptă cititorii, toate aşteaptă să ajungă în casa potrivită.

Însă nu numai cărţile vă aşteaptă, ci şi scriitorii lor, aşa că iată calendarul evenimentelor:




Joi, 23 noiembrie

13.00

Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare, autor Constantin BOSTAN

Invitaţi: prof. univ. dr. Nicolae Scurtu, istoric literar; Vasile Olac, grafician

14.00

Împăratul cu şapcă, autor Radu Călin CRISTEA

Invitaţi: Sorin Antohi, istoric al ideilor; prof. univ. Carmen Muşat, redactor-şef Observator cultural; Doru Buşcu, redactor-şef Caţavencii

15.00

Scânteia vine de la Moscova, autor Vartan ARACHELIAN

Invitaţi: Prof. univ. dr. Adrian Niculescu; Cornel Ivanciuc, jurnalist, scriitor; Gelu Voican Voiculescu

16,00

Impresionismul, fascinaţie  şi culoare, autori Vasile şi Claudiu DOROŞ

Invitaţi: Leonard Paşcanu, preşedintele Federaţiei Filatelice Române; prof. univ. dr. Petru Bejan, filosof, eseist, critic de artă; Costin Neamțu, artist plastic

17.00

Gabo. Scrisori și amintiri, Plinio Apuleyo MENDOZA

Invitaţi: Tudora Şandru Mehedinţi, traducătoare; Simona Vasilache, scriitoare, critic literar

18.00

Atunci când era mereu duminică, autor Ştefan MITROI

Lumea de azi, autor Marian NAZAT

Invitat: Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar

Vineri, 24 noiembrie

13.00

Aurel Popp între două culturi, autor Dumitru PĂCURARU

Invitat: Pavel Şuşară, istoric, critic de artă

14.00

Lupta politică, autor Dan VOICULESCU, comentată de: Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu

16.00

Sub zodia momentului, autor Adrian NĂSTASE

Invitaţi: Vasile Parizescu, fondatorul şi preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România; Sorin Roşca Stănescu, jurnalist

17.00

De şi despre Horaţiu Mălăele… Cine-i ăsta?, autor Horaţiu MĂLĂELE, coordonator Oana C. POPESCU

Invitaţi: Marina Constantinescu, critic de teatru; Ion Caramitru, actor, regizor

18.00

Ambasadorii Maiestăţii Sale în România, autor Mihai RETEGAN

Invitaţi: Adrian Cioroianu, ambasador UNESCO la Paris; Marcel Iureş, actor; Stelian Tănase, scriitor

19.00

Eveniment dedicat seriei de autor Victor NEUMANN

Invitaţi: Adrian Cioroianu, ambasador UNESCO la Paris; acad. Răzvan Theodorescu; prof. univ. dr. Bogdan Murgescu

Sâmbătă, 25 noiembrie

13.00

Cartea de aur a centenarului Marii Uniri, autor Bogdan BUCUR

Invitaţi: prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Ştiinţe Politice; Ion M. Ioniţă, redactor-şef revista Historia; Ovidiu Nahoi, redactor-şef Radio France International România

14.00

Ai Suru – A iubi, Coşmarul american, Ai Suru – A iubi 2, autor Ioana LEE

Invitat: Diana Scarlat, redactor cultural Jurnalul Naţional

15.00

Nocturnă cu vampir Opus 1, Stelian TĂNASE

Invitaţi: Dan Antonescu, specialist criminolog; Jean Harris, scriitoare, traducătoare; Sorin Antohi, istoric al ideilor

16.00

Corina, autor Eugen MIHĂESCU

Invitat: Ion Cristoiu, scriitor, jurnalist





elefant.ro%20

Share.

Reply with your Facebook account

Leave A Reply