Mihai Bendeac către Cheloo: ”Dacă mă cere în căsătorie, mă nășești?”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

O nouă ediție iUmor, alte situații de poveste…Din nou Cheloo va fi pus la încercare de colegul Mihai Bendeac…

Dacă în ediția trecută Delia era cea care încerca să îi găsească soție colegului său Mihai Bendeac, acesta are acum o nelămurire … organizatorică.

De această dată, juratul ”iUmor” Mihai Bendeac s-a gândit ce ar urma să se întâmple dacă planul Deliei ar avea succes, așa că a apelat la Cheloo pentru aspectele organizatorice. ”Dacă vine în seara aceasta cineva și mă cere în căsătorie, mă nășești?”, a întrebat acesta.



Ca urmare, Cheloo s-a arătat deschis propunerii. ”Ca să te văd într-o relație stabilă, fac și asta!. Stabilitatea acestui juriu atârnă de un fir de păr, de dorința ta vie de a fi într-o relație”, i-a spus Cheloo.

La ce concluzie au ajuns cei doi jurați ”iUmor”, telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea de-a cincea ediție ”iUmor” din acest sezon.

La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Share.

Reply with your Facebook account

Comments are closed.