MAMMA MIA, live la „Românii au talent”. Diseară, la ProTV

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Vineri, 4 mai, telespectatorii ProTV au și mai multe motive să descopere de ce „Românii au talent”, de la ora 20:30.

Pe lângă surprizele emisiunii și ale concurenților, această ediție va conține o apariție specială: unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români, care alcătuiesc o parte a distribuției celui mai așteptat musical din România, „MAMMA MIA!”, vor realiza în premieră un moment din spectacol, care va conține elemente de coregrafie, muzică și actorie.

Cei care nu vor rata această ediție „Românii au talent” vor fi absolut impresionați de ipostazele inedite în care se vor afla unii dintre interpreții personajelor Donna, Sophie, Rosie, Tanya și Sky, respectiv Loredana, Ana Munteanu, Ecaterina Ladin, Anca Țurcașiu și Sebastian Seredinschi, care se pregătesc intens pentru primul musical de Broadway produs 100% independent în România.



Până la reprezentațiile care vor debuta începând cu data de 24 mai la București, la Sala Palatului și cu data de 1 iunie, în țară, la Cluj, telespectatorii ProTV se vor bucura vineri să descopere o mică parte a poveștii din „MAMMA MIA!”, live la „Românii au Talent”.
elefant.ro

Dincolo de momentul spectaculos, cu cântec, dans și actorie, ceea ce va fi pe scena Românii au talent este despre puterea show-urilor de talente si despre cum muzica ne unește ca artiști. Să fac parte dintr-un proiect ca musicalul MAMMA MIA! are o valoare dublă pentru mine: cânt în română piesele ABBA care mi-au marcat copilăria, într-un super spectacol care ne provoacă aptitudinile de actori, cântăreți, dansatori. Am alături tineri pe care i-am jurizat la Vocea României, dar și artiști alături de care am debutat în anii `80! Va fi magie!”, declară Loredana.

Musicalul „MAMMA MIA!” a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Este inspirat din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”.
libris.ro

Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale.

Discursul Aspirinei a devenit Viral. “Vă strângem de gât, unu câte unu!” VIDEO

Share.

Reply with your Facebook account

Comments are closed.