IKEA: mobilă pentru pisici și căței GALERIE FOTO

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

IKEA anunță o premieră pe piața românească. Lansarea unei colecții de mobilă specială pentru animalele de companie. Așadar IKEA: mobilă pentru pisici și căței

Toți iubitorii de animale spun că pisicile și câinii de care au grijă fac parte din familie. Animalele noastre de companie trăiesc alături de noi acasă și ne bucurăm să le avem prin preajmă în fiecare zi, chiar dacă uneori ne ascund pantofii sau rod cablurile.

Cum ar fi însă dacă am încerca să le oferim propriul lor spațiu în casele noastre? Acesta este ideea de la care au pornit designerii IKEA atunci când au creat LURVIG, o gamă accesibilă și durabilă care se integrează perfect în locuințele oamenilor.

LURVIG este o colecție creată pentru a ne face și mai frumoasă viața alături de câini și pisici și care va fi lansată în magazinul IKEA Băneasa începând cu 8 octombrie.

Animalele de companie sunt prezente în tot mai multe locuințe din întreaga lume. De exemplu, 32% dintre locuitorii din București și împrejurimi au un animal de companie. Dintre aceștia, 56% sunt proprietari de câini și 22% proprietari de pisici.




IKEA: mobilă pentru pisici și căței. LURVIG este numele colecției

IKEA dorește să ofere o gamă relevantă pentru cei mai mulți oameni care dețin animale de companie, o gamă cu un design modular, cu produse care se integrează natural în fiecare locuință, la un preț accesibil. LURVIG este o colecție creată în colaborare cu designeri iubitori de animale și medici veterinari autorizați, concepută pentru a ajuta zi de zi în toate aspectele vieții alături de pisici sau câini.

„În ziua de astăzi animalele de companie fac parte din familie și sunt prezente în tot mai multe locuințe. Dacă privim către competitori, foarte puțini de pe piață abordează acest domeniu din perspectiva design-ului de interior,” declară Peter Bondesson, project leader al colecției LURVIG, IKEA of Sweden.

IKEA: mobilă pentru pisici și căței. Ce găsim?

Colecția este concepută folosind culori asortate cu gama IKEA. Mai mult, LURVIG include un pat pentru pisici care se integrează perfect în etajera KALLAX și versiunea în miniatură a uneia dintre canapelele noastre, replicată pentru animale.

Colecția va include paturi pentru câini și căsuțe pentru pisici, pături și perne, boluri, jucării, dar și zgărzi, lese și o perie pentru îngrijire. Colecția LURVIG  este acum disponibilă în magazinul IKEA Băneasa și online pe www.IKEA.ro.

 

Share.

Reply with your Facebook account