”Dar poate Așa”, al doilea extras de pe primul album Arthur Project (VIDEO)

0

Acum un an si ceva Arthur Project venea cu videoclipul la Happiest Days. Zilele astea avem noutati de la ei pentru ca revin pe canalul lor de YouTube cu piesa ”Dar poate Așa”, al doilea extras de pe primul lor album (la care incă se mai lucrează).

O melodie autoportret, exprimată în cuvinte simple şi cu expresii clare, menite a ajuta ascultatorul în procesul său de cunoaştere, atunci când chiar are această curiozitate.

Rădăcinile Arthur Project se întind până în anul 2003 pe când Eugen Arthur și Liviu Mateescu au format trupa Interzis care s-a făcut remarcată prin numeroasele concerte susținute prin țară, dar și pentru interpretarea Imnului Stejarilor, imnul oficial al echipei naționale de rugby.




În 2013, a luat ființă în mod concret Arthur Project, iar începând cu 2015 se poziționează drept un proiect axat îndeosebi pe muzica instrumentală, dar nu numai.

Trupa a fost prezentă pe scena unor festivaluri importante de la noi precum Metalhead Meeting, Shine,  Folk You! Florian Pittiș, Gala Folk You! Florian Pittiș, The CLASS in CLASSic și a fost invitată să deschidă concertele unor artiști precum Jan Akkerman, Accept, David Ellefson de la Megadeth, Celelalte Cuvinte sau Cargo.

Arthur Project a fost selectată personal de Joe Satriani pentru a cânta în deschiderea show-ului său de la Arenele Romane, un trio neconventional, în care, în prestaţiile live, vocea lui Liviu este însoţită de chitara lui Eugen şi de tobele Ninei.

 

Share.