Cele 4 filme din celebra (și, evident, îndrăgita) serie sunt difuzate în serile de 20-21 septembrie, în cadrul maratonului „Hollywood la DIVA”
Franciza „Armă mortală” este un exemplu cât se poate de reușit de povești de acțiune care combină umorul și exploziile, axându-se pe două personaje ce formează un duo legendar: Martin Riggs (Mel Gibson) și Roger Murtaugh (Danny Glover). Aceștia sunt detectivi ai Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD) care, de-a lungul a patru filme lansate între 1987 și 1998, au parte de cazuri mult prea periculoase. Mai ales în condițiile în care Murtaugh abia așteaptă să iasă la pensie, iar Riggs nu are toate țiglele pe casă… În plus, franciza include un serial cu Clayne Crawford și Damon Wayans, difuzat între 2016 și 2019.
Pe 20-21 septembrie (sâmbătă-duminică), de la ora 20:00, în cadrul maratonului Hollywood la DIVA, postul TV promite telespectatorilor 4 porții de acțiune și distracție, pentru că difuzează întreaga serie de filme „Armă mortală”! Astfel, în cadrul finalului de săptămână tematic Un weekend cu Armă mortală, fanii pot vedea pe post, în ordine cronologică:
Weekend cu Arma mortală
• Sâmbătă, 20 septembrie, la ora 20:00 – „Armă mortală” (Lethal Weapon, 1987). Detectivul de la Omucideri Roger Murtaugh (Danny Glover) trebuie să facă echipă cu tânărul ofițer de la Narcotice Martin Riggs (Mel Gibson), care e extrem de afectat de moartea soției lui. Împreună cercetează presupusa sinucidere a Amandei Hunsaker (Jackie Swanson), fiica unui om de afaceri bogat, care a luptat cu Murtaugh în Vietnam. Filmul are o nominalizare la Oscar pentru sunet.
• Sâmbătă, 20 septembrie, la ora 22:10 – „Armă mortală 2” (Lethal Weapon 2, 1989). Riggs și Murtaugh descoperă un cufăr plin de monede de aur sud-africane Krugerrand. În timp ce vânează o bandă de traficanți de droguri care se ascunde în spatele imunității diplomatice, trebuie să-l protejeze pe iritantul martor federal Leo Getz (Joe Pesci, într-un rol genial), care începe să le devină simpatic. Filmul are o nominalizare la Oscar pentru efecte sonore.
• Duminică, 21 septembrie, de la ora 20:00 – „Armă mortală 3” (Lethal Weapon 3, 1995). Murtaugh mai are doar o săptămână până iese la pensie, dar nu scapă de pericole: alături de Riggs, investighează un jaf comis folosind o mașină blindată. În plus, sunt implicați amândoi într-o anchetă internă condusă de Lorna Cole (Rene Russo). Acesta a fost al cincilea cel mai de succes film la box-office din 1992 și pelicula cu cele mai mari încasări din toată seria „Armă mortală”.
• Duminică, 21 septembrie, de la ora 22:30 – „Armă mortală 4” (Lethal Weapon 4, 1998). Eroii noștri sunt pe cale să devină tătic, respectiv bunic, iar pe plan profesional fac echipă cu începătorul Lee Butters (Chris Rock), pentru a investiga o grupare de gangsteri chinezi, condusă de Wah Sing Ku (Jet Li).
Maratonul Hollywood la DIVA include pelicule cunoscute și îndrăgite de public, programate una după alta, de luni până duminică.
