Cine n-a vrut să-si viziteze, măcar o dată în viaţă, Castelele din Spania? Potentialul turistic iberic este enorm. ŞI, spunem noi, va mai creşte.
Cifrele din turismul spaniol spun că 2016 a fost nu un an bun, ci excelent. Ân anul care a trecut Spania a fost vizitată de peste 75 de milioane de turişti, cu 10% mai mult decât în 2015.
Spania, paradis turistic. Cine vine în Spania
În primul rând britanicii. Pentru climă, nu râdeţi. Marea Britanie a fost principala țară de proveniență a turiștilor care au vizitat Spania, cu 17,8 milioane turiști. Şi ei în creştere masivă faţă de 2015.
Cine s-a aflat pe celelalte locuri? Frencezii (11,4 milioane) germanii, (11,2 milioane).
Conform Agerpres, numai în decembrie, Spania a fost vizitată de 4 milioane turiști străini. Adica mai mult cu 13,3% faţă de aceeași perioadă din 2015.
Țara în cazul căreia s-a înregistrat cel mai mare avans în 2016 a fost Irlanda, cu 1,8 milioane turiști (plus 23%), urmată de Portugalia, cu circa 2 milioane (plus 15,1%).
Care sunt cele mai populare regiuni?
Pe destinații, Catalunia a fost regiunea unde au ajuns cei mai mulți turiști anul trecut, circa 18 milioane, în creștere cu 4%.
Zona Catalunia a fost urmată de Insulele Canare (Tenerife, Fuerteventura, Gran Canaria, Lanzarote, La Palma, La Gomera si El Hierr – Atlantic), cu 13,3 milioane și o creștere de 13,2 %.
Au urmat, apoi, in clasament, Insulele Baleare (Ibiza, Minorca, Majorca, Formentera – Mediterană), cu 13 milioane, plus 11,9%.
Spania, paradis turistic. Explicaţie
Potrivit experților, creșterea înregistrată de Spania ca destinație turistică s-a datorat situației politice și de securitate din țări precum Tunisia, Egipt sau Turcia, principalii săi competitori, în special pe durata sezonului estival.
Turismul este una dintre principalele surse de venituri pentru economia spaniola și reprezintă peste 11 % din PIB național.