O noua premieră la Operetă. Numele – “Victoria și-al ei husar”, de Paul Abraham, in regia lui C[t[lin Voineag.
După succesul primei reprezentații, Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, în parteneriat cu Palatul Național al Copiilor, de acum câteva zile, la data de 30 aprilie 2017, la ora 18.30, în Sala Mare are loc al doilea spectacol de premieră cu opereta „Victoria și-al ei husar”.
Distribuția, diferită de prima, îi are în componență pe Silvia Șohterus-Mărăscu, Andrei Pleșca, Stefan Popov, Daniela Bucșan, Cătălin Petrescu, Amelia Antoniu, Victor Bucur, Mihnea Lamatic, George Matei, Marius Meragiu, Arnold Mack, Maria Baciu
„Victoria și-al ei husar”, operetă în trei acte de Paul Abraham, pe un libret de Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda, redă povestea de dragoste dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay.
Subiectul operetei “Victoria și-al ei husar” și idila celor doi ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria.
Primul război mondial și anii ce i-au urmat pun dragostea lor la mari încercări.
Victoria, crezându-și iubitul mort în război, se căsătorește cu un distins diplomat american, pe numele său Cunlight. Însă viața o readuce pe Victoria față în față cu Koltay, prima sa iubire. Deznodământul? Vă invităm să îl aflați!
Conducerea muzicală este semnată de Tiberiu Oprea, iar regia îi aparține lui Cătălin Voineag.
Biletele sunt puse în vânzare și online pe:
http://www.startickets.ro/
http://www.ticketstore.ro/