Cea mai lungă pisică din lume este de fapt un motan și locuiește în Australia. Omar este numel său
Motanul are puțin peste trei ani și este din rasa Maine Coon, o rasă recunoscută pentru exemplarele sale gigantice. Omar are 1,20 metri și cântărește 14 kilograme.
Dacă stăpâna sa are dreptate și Omar măsoara 1,20 metri, atunci el ar putea să intre în celebra Carte a Recordurilor Guiness. Mai trebuie numai ca cei de la Guiness să meargă acasă la Omar și să facă o măsurătoare oficială.
Actualul deținător al recordului este tot un Maine Coon, cu o lungime de 1,18 metri din Wakefield, West Yorkshire.
Cea mai lungă pisică din lume
Omar a ajuns celebru datorită rețelei de socializare Instagram. În urmă cu două săptămâni Stephy i-a creat lui Omar un cont, iar fotografiile cu acesta au fost distribuite pe contul Cats of Instagram de peste 270.000 de ori. De atunci, felina a apărut în principalele ziare australiene și la televiziunea națională, arată Agerpres. În acest moment are peste 17.000 de follower pe Instagram
Omar se scoală de obicei la ora 05:00, se răsfață cu hrană uscată la micul dejun, se joacă în curte, doarme pe trambulină, iar seara mănâncă carne de cangur. “Este singurul fel de carne pe care vrea să-l mănânce”, a explicat proprietara acestuia.
În timpul nopții, pentru că felina tinde să ocupe prea mult loc în pat, Stephy încuie ușa dormitorului cu cheia, așa că motanul, altfel talentat să deschidă uși și sertare, rămâne pe afară.
Lungimea sa prezintă și avantaje, așa cum se vede în poze. Omar poate să ajungă singur la mâncarea de pe buffet, numai ridicându-se pe labele din spate.
Pentru a vizualiza pozele, dati click o data, le deschideti intr-o alta pagina, apoi dublu click pentru marirea lor.