Cele mai frumoase Dacii vechi din România și din străinătate vor fi expuse în centrul Iașiului, sâmbătă, 17 iunie, la Întâlnirea Dacia Clasic, un eveniment organizat de Retromobil Club România.
Mașinile își vor aștepta admiratorii între orele 10:00 și 14:00 pe Pietonal Ștefan cel Mare.
Automobilele, majoritatea Dacia 1300 și 1100, au fost fabricate cu aproape o jumătate de secol în urmă, însă sunt în stare perfectă de funcționare și arată ca scoase din cutie: caroseria e strălucitoare, iar interiorul e impecabil.
La ediția din acest an, cea de-a IX-a, există și câteva surprize:
- Dacia D6 Estafette, expusă în premieră la o Întâlnire Dacia Clasic. Este una dintre puținele astfel de exemplare încă păstrate în România. Au fost fabricate mai puțin de 1000 de bucăți, folosite doar de instituțiile statului. Legenda spune că Elena Ceaușescu se temea că, dacă vor fi vândute populației, acestea vor ajunge un simbol al unei mișcări hippy românești, întocmai cum s-a întâmplat cu VW Transporter.
- Renault 12 USA, un frate geamăn al Daciei 1300, adus tocmai din New York de proprietarul său, Eduard Palaghiță, la Întâlnirea Dacia Clasic. Mașina e deja cunoscută în SUA și a apărut în serialul The Americans.
- Două automobile cu volan pe dreapta, Dacia Denem (Dacie 1310 fabricată pentru export în Marea Britanie) și Renault-ul 12 al violonistului Remus Azoiței, una dintre cele mai frumoase mașini istorice din Marea Britanie.
- Dacia 2000 „Tovarășa”, destinată cuplului Ceaușescu și înalților demnitari. A fost fabricată în 1982 și are dotări premium pentru vremea aceea: cutie de viteze automată, aer condiționat, geamuri electrice și pilot automat cu comenzi pe volan.
- Dacia 1300 Taxi Columbia, vopsită în culorile taxiurilor din Columbia, parte dintr-un lot mic refuzat la export și vândut apoi pe piața internă.
Dacia Clasic la Iași
„Întâlnirea Dacia Clasic își propune, ca în fiecare an, să reunească iubitori de dacii clasice intr-o atmosfera RETROspectivă, cu iz de sărbătoare, pentru că iată vom celebra curând 50 de ani de când prima Dacie 1100 ieșea pe porțile uzinei de la Colibași. Ne dorim ca aceste întâlniri să sădească în ceilalți interesul și dorința de a ni se alătura”, a declarat Ovidiu Măgureanu, președintele secției Dacia Clasic a Retromobil Club România.
În timpul evenimentului de la Iași, proprietarii mașinilor de colecție vor sta la dispoziția tuturor celor care vor să afle cele mai frumoase povești ale istoriei auto românești sau vor să știe în detaliu ce presupune restaurarea unui automobil clasic.
Mașinile Dacia se fabrică în România de 49 de ani. În 1968, pe porțile Uzinei de Autoturisme Pitești ieșeau primele Dacii 1100, alintate acum de colecționari cu numele de „sutici”. Un an mai târziu, în 1969, își făceau apariția primele Dacii 1300. Berlina cu 4 uși, 54 de cai putere și tracțiune pe puntea față era un automobil modern în Europa anilor 1970.
Întâlnirea Dacia Clasic își propune să popularizeze mașinile clasice românești și să ajute la păstrarea istoriei auto a României.