KFC anunţă lansarea parteneriatului cu Asociația Climb Again prin care sprijină copiii cu nevoi speciale în practicarea unei metode inovatoare de terapie: escalada. Implicarea KFC în proiectul „Escalada – terapie pentru dizabilitate!” derulat de către Asociația Climb Again va ajuta la susținerea copiilor și tinerilor cu deficiențe senzoriale vizuale și auditive, fizice și/sau neuromotorii, psihice, din spectrul autist sau post-traumatice (traume fizice sau emoționale), precum și a copiilor din centrele de plasament, pentru a-și dezvolta abilitățile de integrare socială și de viață independentă.
Unul dintre obiectivele pe termen mediu ale Asociaţiei Climb Again îl reprezintă dezvoltarea la nivel național a programului de escaladă ca terapie pentru dizabilități și antrenarea prin această metodă a unui număr cât mai mare de copii cu nevoi speciale diverse. Acest obiectiv poate fi dus la îndeplinire prin crearea unui Centru de Escaladă Climb Again în București și prin dotarea cu panouri de escaladă a tuturor școlilor speciale pentru deficienți de vedere din ţară, șapte școli în șase orașe.
Parteneriatul KFC cu Asociația Climb Again se înscrie în direcțiile strategice de CSR ale companiei având scopul de a susține educația și dezvoltarea tinerilor și debutează prin susținerea, în perioada septembrie – decembrie 2017, a cursurilor de escaladă ca terapie desfășurate la panourile de escaladă ale Asociației Climb Again montate la partenerii săi. Inițierea în escaladă pentru copiii cu nevoi speciale este gratuită.
Claudiu Miu, împreună cu instructori de escaladă specializați și atestați de Federația Română de Alpinism și Escaladă, terapeuți, manageri de proiect şi voluntari cu pregătire de specialitate (cadre didactice, sportivi, terapeuți) sunt cei care asigură îndrumarea în practica escaladei ca terapie.