Retailerul elefant.ro “fură” startul de Black Friday și ne propune reduceri pentru sute de mii de produse, unele dintre ele la chiar 90%.
Sub sloganul “Black Friday vine mai devreme” elefant.ro va da startul reducerilor din cadrul acestui eveniment comercial pe 14 noiembrie la ora 18.00, sute de mii de produse urmând să aibă discount-uri de până la 90%.
Mai exact, 90% dintre produsele existente în catalogul elefant.ro vor avea prețuri cu până la 90% mai mici.
Astfel, la cărți și ceasuri discountul va fi de până la 90%, la parfumuri și cosmetice reducerile vor merge până la 70%, iar la jucării până la 50%. Prețuri cu reduceri mari vor avea și articolele de îngrijire personală, accesoriile sau produsele din categoria fashion, dar și produsele pentru casă.
Uite un link util in caz ca vrei sa cumperi ceva
Black Friday elefant.ro. Olimpiada curierilor
Cumpărătorii vor avea ocazia să se bucure de comenzile lor mai devreme. “Furăm startul oferind clienților mai multe reduceri și mai puține zile de așteptare. De ce? Pentru că nu mai avem răbdare să le arătăm prietenilor actuali și viitori elefant.ro ce oferte avem și pentru că, orice comandă plasată mai devreme decât vârful obișnuit de Black Friday ne va ajuta evităm <<Olimpiada Curierilor>>, ce se va derula cel mai probabil după data de 16 noiembrie. Inițiind mai devreme perioada reducerilor vom face tot posibilul să aducem cât mai repede produsele comandate în posesia celor care au avut încredere în elefant.ro”, explică Alina Cazacu, Director de Marketing la elefant.ro.
Black Friday elefant.ro. Cât durează?
Black Friday la elefant.ro va dura până pe 18 noiembrie, iar livrările vor fi efectuate până pe 29 noiembrie, înainte de zilele libere legale, atât prin rețelele de curierat, cât și prin intermediul celor 25 de pick-up-points elefant.ro deschise în toată țara.
Programul punctelor de livrare va fi prelungit începând cu Black Friday pentru a respecta termenele de livrare, iar clienții vor putea intra în posesia produselor comandate în intervalul orar preferat.
Black Friday elefant.ro. Pont
“Încurajăm cumpărătorii să opteze pentru ridicarea coletelor din punctele de livrare, indiferent de momentul când plasează comenzile și, de asemenea, să aștepte mesajele de confirmare pentru sosirea coletelor în pick-up-points pentru a evita aglomerația obișnuită în această perioadă”, completează Alina Cazacu.
Compania estimează pentru această perioadă de reduceri masive, vânzări cu 20% mai mari decât anul trecut.