Diseară, duminică, 5 aprilie, Discovery Channel difuzează începând cu ora 21:00 cea mai recentă producție specială a postului „PANDEMIA: COVID-19”.
Experți, oameni de știință și epidemiologi din SUA, Marea Britanie și China analizează evoluția pandemiei și impactul măsurilor pe care le-au luat autoritățile în lupta împotriva COVID-19 în întreaga lume.
„Virsurile respiratorii au un singur scop, acela de a pătrunde în celulele umane și de a le folosi ca pe niște fabrici de multiplicare a virusului, care se va răspândi în mii sau milioane de celulele noi. Problema este că știm multe despre virusuri, dar ne lipsesc resursele financiare pentru a le eradica. Am tratat fiecare epidemie ca și cum ar fi fost cea mai mare, dar aceasta cred că este cu adevărat cea mai mare de până acum.” a declarat dr. Jennifer Rohn, Cell Biologist, University College London pentru echipa de producție de la Discovery.
Documentar despre Coronavirus. Transmitere și tratament
Experții vor face lumină atât în privința tratamentului, precum și a modului prin care virusul este transmis. De asemenea, documentarul va analiza și viteza cu care în doar câteva săptămâni, COVID-19 s-a răspândit în China și nu numai, alarmându-i pe oamenii de știință și profesioniștii din domeniul sănătății.
Dr. Mihail Pautov, medic chirurg, care a moderat o avanpremieră privată pe Zoom a documentarului, organizată de postul Discovery în România, afirmă că „Pandemia: COVID-19” este o radiografie echilibrată a evoluției pandemiei la nivel global, care aduce telespectatorilor o perspectivă obiectivă asupra luptei împotriva răspândirii virusului, dar și a măsurilor necesare pentru a o stopa. Este un documentar care trebuie urmărit de toți cei care vor să înțeleagă cum am ajuns în acest punct, când vom avea un vaccin viabil și ce trebuie să facem pentru a limita propagarea pandemiei”.
Documentar despre Coronavirus. Conversații pe Facebook
Telespectatorii din România pot urmări duminică, 5 aprilie, începând cu ora 21:00 documentarul PANDEMIA: COVID-19, la doar 10 zile după premiera globală din SUA, și se pot alătura conversației despre acest subiect pe social media, folosind hashtag-ul #PandemicCovid19 și urmârind Discovery pe Facebook, Instagram și Twitter pentru cele mai recente actualizări.
PANDEMIA: COVID-19 este produs de ITN pentru Discovery Science. Producătorii executivi din cadrul ITN sunt Ian Russell și Sarah Jane Cohen, iar producătorul este Nick Powell. Gretchen Eisele este producător executiv în cadrul Discovery și Discovery Science.