Cercetătorii turci au descoperit că o proteină găsită în laptele de capră poate să lupte împotriva COVID-19.
Profesorii Universității Marmara din Istanbul Tugba Tunali Akbay, Goksel Sener și Betul Okuyan au publicat un studiu referitor la acest lucru în Jurnalul European de Farmacologie.
Potrivit acestui studiu, o peptidă proteică din beta-lactoglobulină poate funcționa ca o potențială barieră împotriva coronavirusului.
„Am observat prin intermediul unor programe de calculator că peptidele interacționează cu toate punctele de legare ale virusului. Această proteină blochează receptorii, împiedicând virusul să intre în corpul uman”, se arată în studiul cercetătorilor turci.
Legătura dintre laptele de capră și COVID-19
Același studiu arată că această proteina protectoare poate fi extrasă și utilizată în medicamente precum un spray nazal sau un spray care poate fi pulverizat pe măști.
Totuși, Tugba Tunali Akbay, unul dintre cercetători, a declarat că această descoperire nu trebuie confundată cu recomandarea consumului de lapte de capră.
„Nu putem beneficia de aceste peptide bioactive consumând ân mod direct lapte de capră. Ele pot fi obținute numai printr-un procedeu de extracție din laptele de capră.”