Scriitorul și academicianul Augustin Buzura a murit, luni, la vârsta de 78 de ani.
Scriitorul s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința din județul Maramureș.
A urmat liceul la Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie.
A fost redactor, secretar general de redacție, redactor-șef al revistei “Tribuna” din Cluj, la care a debutat în 1960.
A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri ”Capul Bunei Speranțe” (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (”De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului.
Augustin Buzura a tradus din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă.
A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. A scris și scenarii de film.
Este membru titular al Academiei Române din martie 1992.
A murit Augustin Buzura. Citiți mai jos fragmente dintr-un intervi pe care Augustin Buzura îl acorda site-ului MiscareadeRezistenta. Ro, în aprilie 2016. Poate ultimul interviu al scriitorului.
Despre cărțile sale
Toate cărțile, absolut toate cărțile, le scriam în minte înainte de a le așterne pe hârtie. Și, de obicei, știam chiar și numărul de pagini. O dată mi s-a întâmplat să fie cu zece mai mult. Simțeam fiecare capitol, îi găseam locul… Mai mult, scriam fără o ordine – uneori începeam cu sfârșitul, alteori cu un episod din carte, alteori începeam „normal”, dar nu duceam cartea în ordinea în care ar trebui. Deci nu aveam o logică… Doar logica ei interioară, a cărții. Nu mi-am propus vreodată o anumită zi pentru terminarea vreunei cărți. Cărțile se descurcau, mergeau e la sine. În afară de una, care a mers îngrozitor de greu și pe care am detestat-o până în zilele noastre. Acum n-aș putea spune cum e, pentru că nu am citit-o, nu mi-am recitit vreodată…
Despre scris
Cinstit vă spun că am scris doar de dragul performanței și nu m-am gândit vreo clipă să enervez vreun prieten sau să-i ridic cuiva vreun monument. Nu am făcut astfel de lucruri, ci m-am gândit doar la ideea de performanță. Adică scriu de dragul de a scrie, pentru a găsi ceea ce nu o să găsesc vreodată.
Despre Cartea Desăvârșită
Ar trebui să spun ce n-am putut spune până acum, ce am încercat să spun și nu am reușit, să conving pe cine n-am convins și, mai ales, să aibă câteva dintre datele pe care le căutam, care țin de profunzime și de performanță în scriitură, în modul de a gândi, în modul de a ajunge cât-de-cât dincolo de Dincolo.
Despre acțiunea de a scrie
Eu nu am avut vreodată program. N-am avut timp pentru scris, timp pentru o carte anume. Îl furam. Furam timpul! Mereu găseam altceva de făcut și mai mereu mă împingeam înainte, pentru că totdeauna mă opream la anumite situații și nu mi se părea vreodată că le-am scris bine, că am fost destul de bun. Mergea îngrozitor de greu, deși cartea, în minte, mi-era scrisă. Era totul clar, era compartimentată, simțeam fiecare capitol – n-am greșit, de multe ori.
Despre cenzura din comunism
Adică, dacă erai cu adevărat cinstit cu meseria ta, era foarte greu. Și erau anumite particularități – îți făceai apărarea din cele mai ciudate nimicuri. Cunoscând cenzorul, cunoscându-i defectele, pasiunile, era un război de gherilă. Un neîncetat război! Și era foarte important dacă s-a trezit bine cenzorul, dacă a mâncat dimineața, dacă îl doare ceva… Era o extraordinară bătălie pe fiecare cuvânt. N-am păstrat, sau poate nici n-au mai ajuns la mine… să vă arăt cum erau manuscrisele după două-trei ture de cenzură. Era ceva înspăimântător: negru tot!
A murit Augustin Buzura. Citiți interviul complet, semnat Eveline Pauna, pe miscareaderezistenta.ro
