Alexi Laiho, chitaristul grupului finlandez de metal Children of Bodom, a murit la vârsta de 41 de ani, a anunţat formaţia, luni, pe Facebook.
Muzicianul a decedat la sfârşitul lui decembrie, după o lungă boală.
“Cu tristeţe vă anunţăm moartea lui Alexi Laiho”, este mesajul trupei. “Suntem devastaţi şi cu inimile frânte de moartea neaşteptată a prietenului nostru drag. Călătoria noastră ca formaţie era la început. Nu avem cuvinte să descriem şocul şi durerea pe care o simţim”.
A murit chitaristul de la Children of Bodom
Pe numele său adevărat Markku Aleksi Laiho, Alexi Laiho a înfiinţat în 1993 Children of Bodom împreună cu bateristul Jaska Raatikainen.
Formaţia s-a desfiinţat în decembrie 2019 înainte de a se reforma sub numele de Bodom After Midnight. Trei melodii sunt deja disponibile şi un videoclip urmează să fie lansat în curând.
De mai multe ori premiat de-a lungul carierei, Alexi Laiho a impresionat în 2015 cântând cu 100 de chitarişti la Helsinski Festival în cadrul evenimentului “100 Guitars From Hell”, informează News.ro.