De Paște, când oamenii se strâng în jurul meselor, ciocnesc ouă roșii și se bucură unii de ceilalți, Antena 1 împarte sărbătoarea. În meniul de Paște al postului se găsesc programe pentru toate gusturile și toate exigențele.
Sărbătoarea începe joi, 13 aprilie, când Antena 1 difuzează începând cu ora 20.30 prima parte din capodopera lui Franco Zeffirelli, „Iisus din Nazaret”. Cea de-a doua parte va fi difuzată în Vinerea Mare de la 20.30, iar ultima parte, sâmbătă, 15 aprilie, de la 16.30.
ANTENA 1 Programe Speciale de Paşte
În ediția specială „Acces Direct” din Vinerea Mare, de la ora 17.00, Mirela Vaida le aduce telespectatorilor Antenei 1 povestea de familie a unei îndrăgite interprete de muzică populară. Maria Dragomiroiu îşi va deschide sufletul în faţa românilor, iar alături de aceasta, într-o zi atât de specială, vor fi soţul ei şi nepoatele sale.
Sâmbătă la ora 20.00, Antena 1 difuzează o nouă ediție a celui mai spectaculos show al transformărilor, Te cunosc de undeva, iar de la ora 23.30 Slujba de Înviere.
O nouă gală magică a transformărilor, în seara de Înviere, la Antena 1. Sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 20.00, la „Te cunosc de undeva!”, prezentatorii Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan promit noi transformări de senzație și minunate călătorii muzicale, într-un spectacol care nu trebuie ratat.
ANTENA 1 Programe Speciale de Paşte
Cea de a șaptea ediție a emisiunii „iUmor”, difuzată de la ora 20:30 chiar în duminica Paștelui, va fi una specială.
Printre surprizele acestei ediții, telespectatorii Antena 1 vor vedea unul dintre cele mai spectaculoase numere de umor la nivel mondial. Un concurent din Franța, care vine în România exclusiv pentru emisiunea „iUmor”, îi va înmărmuri pe membrii juriului. Acesta va urca pe scenă îmbrăcat în frac, cu un stativ și o partitură, însă aparențele vor fi înșelătoare. Ce anume va face concurentul francez de îi va lăsa cu gurile căscate pe Delia, pe Mihai Bendeac și pe Cheloo, telespectatorii vor descoperi în ediția de Paște la „iUmor”.
Tot duminică, în prima zi de Paște, de la ora 22.30, Vasile Muraru și Valentina Fătu au „Chef de râs” cu care îi vor molipsi, cu siguranță și pe telespectatorii Antena 1. Momentele umoristice pregătite de cei doi actori ai Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” vor alterna cu cele muzicale susținute de invitații lor, Alina Eremia, Pepe, Sofia Vicoveanca, Dinu Iancu Sălăjanu.