Ultima zi a lui 2017 ne aduce o aniversare celebră. Celebrul actor Anthony Hopkins, Sir Anthony Hopkins, împlineşte 80 de ani la 31 decembrie. Un actor extrem de prolific, care continuă să fascineze o lume intreagă…
S-a născut în localitatea Margam, Ţara Galilor, fiu al unui brutar. Anthony Hopkins nu s-a dovedit un elev strălucit, ci mai degrabă unul mediocru. Prefera să se uite la câteva filme pe săptămână în loc să învețe pentru școală. A schimbat chiar și câteva colegii până când s-a înscris, într-un final, sub influența lui Richard Burton, la un colegiu de muzică și dramă, pe care l-a absolvit în 1957. Cariera sa a fost influențată, direct sau indirect, de câteva nume importante din lumea teatrului și cinematografiei. În anul 1965 se mută la Londra, la Teatrul Național, la invitația lui Laurence Olivier, care văzuse în tânărul Hopkins ceva promițător chiar de la prima audiție. Din acest moment, cariera lui prinde contur.
Întâlneşte-te cu femei care au cumpărat mai multe cărţi decât pantofi.
Debutul în film îl face cu The White Bus (Autobusul Alb) în 1966. Filmul nu a avut ecou în lumea cinematografică. Tânărul Hopkins repurta însă succese deosebite ca actor de teatru. Momentul de răscruce al carierei sale l-a constituit rolul lui Edgar din Dansul morții de August Strindberg, în care, inițial, fusese doar dublura lui Lawrence Olivier. Soarta însă a vrut ca Olivier să se îmbolnăvească de apendicită și Hopkins să fie nevoit să îi ia locul pe scenă. A fost remarcat și rolurile au început să curgă.
Astăzi e ziua ta. Anthony Hopkins, la 80 de ani
În 1971, la doar patru ani de la debut, a jucat primul rol principal, în filmul When Eight Bells Toll. Acel prim rol l-a propulsat pentru o carieră de succes în televiziune şi cinematografie. În 1968 a jucat în ”The Lion in Winter” (1968) alături de Timothy Dalton. Şi-a făcut debutul pe Broadway în 1974 în spectacolul ”Equus”, potrivit portalului de specialitate www.rottentomatoes.com.
Pentru activitatea depusă a fost recompensat în 1987 cu titlul Comandor al Imperiului Britanic.
Filozofia mea este: Nu-i treaba mea ceea ce spun sau ce cred oamenii despre mine.
În anii ’90 a jucat în filme precum ”Desperate Hours” (1990), ”Howards End” (1992), ”The Remains of the Day” (1993), în acest din urmă film, pentru interpretarea sa a fost nominalizat la Oscar. Au urmat ”Legends of the Fall” (1994), ”Nixon” (1995; pentru care a fost nominalizat la prestigioasa statuetă a Academiei Americane de Film), ”Surviving Picasso” (1996), ”Amistad” (1997 – nominalizat la Oscar), ”The Mask of Zorro” (1998), ”Meet Joe Black” (1998) şi ”Instinct” (1999).
Astăzi e ziua ta. Anthony Hopkins, la 80 de ani
Unul dintre cele mai importante roluri ale sale şi pentru care a şi câştigat un Oscar pentru cel mai bun actor şi un premiu BAFTA acordat de Academia Britanică de Film, a fost cel al lui Hannibal Lecter în producţia ”The Silence of the Lambs” (1991), scrie Agerpres.
A primit premiul BAFTA pentru rolul din filmul autobiografic ”Shadowlands” (1993), fiind de asemenea foarte apreciat pentru modul în care l-a portretizat pe profesorul C. S. Lewis de la universitatea Oxford.
Astăzi e ziua ta. Anthony Hopkins, la 80 de ani
Până în prezent, a câştigat 47 de premii şi a fost nominalizat la alte 60 de distincţii, potrivit portalului www.imdb.com. Ca actor este creditat pentru 132 de filme. Cel mai recent rol al său a fost în producţia ”Thor Ragnarok” în rolul lui Odin.
De câte ori încerc să mă pensionez sau, cel puţin, mă gândesc să mă retrag, agentul meu vine cu un scenariu.
Dar Sir Anthony Hopkins nu se oprește aici. În 2018 va ieși într-un film pentru televiziune, Regele Lear, unde joacă rolul principal. Alături de el – nume cunoscute precum Emma Thompson, Emily Watson sau Jim Broadbent. Ce va urma, vom vedea Vorba lui – “De câte ori încerc să mă pensionez sau, cel puţin, mă gândesc să mă retrag, agentul meu vine cu un scenariu.”
Citește și
Astăzi e ziua ta. Tom Cruise, la 55 de ani “Nu sunt de acord cu cei care cred că înveţi mai multe atunci când eşti înfrânt decât când ieşi învingător.”