Compania Low Cost Blue Air anunță o nouă promoție, timp de cinci zile, care a intrat deja in vigoare de la 29 decembrie. Bilete ieftine Blue Air – valabile pentru toate zborurile. Astfel Blue Air anunță o reducere de 15% pentru toate zborurile în perioada 29 decembrie – 2 ianuarie. “Ne apropiem cu pasi repezi de noul an cand cele mai frumoase planuri si dorinte prind contur! Cu siguranta, ai deja cateva obiective de implinit sau chiar o lista intreaga de planuri interesante: mai mult timp alaturi de cei dragi, mai multe momente de distractie, noi experiente si, bineinteles, cele…
Author: Sterian Sebastian-Eduard
Starbucks a deschis acum două zile două noi cafenele. Noutatea este următoarea – sunt primele deschise în cadrul unor centre comerciale. Primele pe listă sunt cele de la Auchan Drumul Taberei dar și Carrefour Orhideea. Totuși, pe ultima sută de metri din 2017 Strabucks vine cu două SURPRIZE de proporții “Este prima cafenea Starbucks deschisă într-un centru comercial, tot astăzi am deschis una la Auchan Drumul Taberei, pe strada Brașov”, explică Dana Pașol, Marketing Manager Starbucks România & Bulgaria.. “Până la finalul anului 2017 mai avem de deschis încă două locații, pe 30 decembrie. Una va fi în Centrul Vechi,…
SmartFM. O ediție specială, astăzi, joi, 21 decembrie, de la ora 13.00. Chipuri fără Masca, ediție specială cu Rodica Mandache și Marius Tucă îi va avea invitați pe Gen Gelaledin Nezir si dl. Ioan Tuca, Directorul Casei Regale. Cum a fost pregătită ceremonia despre care toți cad de acord că a fost impecabilă, care au fost cele mai emoționante momente, dar și principalele dificultăți. O emisiune despre culisele unei ceremonii, întinsă pe mai multe zile, care ne-a făcut să fim mândri că suntem români. Informații în exclusivitate despre momentul Lausanne, aducerea în țară, ceremonia de la Peleș, venirea în București,…
De multa vreme căutam să îmi cumpăr o cameră auto. Nu prea știam însă ce să caut, cui să cer recomandări…până când în mână mi-a căzut un model nou, de la o firmă dspre care nu știam prea multe. Trebuie spus că un astfel de obiect te poate costa, pe o piată cu suficient de multe modele undeva între 80 de lei și 1.600. Ca peste tot, modele făcute “pe vapor” sau modele “de fițe”. Pentru a nu oferi cât nu face, dacă nu ai câștigat la lotto sau tocmai ți-a rămas ceva mărunțiș după comercializarea rinichiului, un minim de…
HISTORY transmite diseara un documentar despre curajul Regelui Mihai I al României. În seara zilei de 23 august 1944, românii de pretutindeni erau strânși în jurul radioului să asculte un mesaj de maximă importanță pentru viitorul țării. Regele Mihai I se adresa națiunii pentru a anunța o decizie care avea să scurteze durata celui de-al Doilea Razboi Mondial cu peste 200 de zile. Acest moment crucial pentru istoria României, cu un impact important și asupra celei internaționale, este povestit de însăși Maiestatea Sa în documentarul „Regele care l-a păcălit pe Hitler”. „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar…
Actorul Marius Manole, unul din vârfurile noii generații a teatrului românesc, spune că “sunt în situația a milioane de români, născut într-o familie simplă și fără o cultură despre regalitate”. Marius Manole spune că l-a admirat de la distanță pe Rege. “Mi-au plăcut prestanța cu care vorbea și imaginea pe care o afișa și care impunea respect”. “În primul rând, îmi pare rău că a murit un om. Și, apoi, îmi pare rău că a murit ultimul Rege pe care îl are România”, a spus actorul Marius Manole. “Nu am primit în copilărie o educație în spiritul monarhiei. Am aflat…
Zilele acestea cu toții suntem în căutarea unui cadou pentru sărbători, și cel mai adesea un parfum sau ceva din categoria cosmetice poate părea o idee bună. Tocmai de aceea, Elefant.ro vine cu noi reduceri la categoria de parfumuri și cosmetice, ale ajungând într-unele cazuri până la -80%. Câteva exemple, cu specificația că vorbim de câteva alegeri personale ELIZABETH ARDEN, Apa de parfum 5th Avenue NYC, 75 ml, Pentru Femei – Reducere -74% TOMMY HILFIGER, Apa de toaleta Tommy Girl Eau de Prep, 100 ml, Pentru Femei – Reducere -74% BURBERRY, Apa de toaleta Brit Rhythm, 90 ml, Pentru Femei…
Ionuţ Cristache ne aşteaptă la România9 cu o ediţie specială, în compania unor invitaţi speciali: Marius Tucă şi Marius Manole, care vor discuta cu emoţie despre România, de la ora 21.00, la TVR 1. Emisiunea este difuzata in două părți 21.00 – 21.50 și 21.55 – 22.25. De la 22.30, TVR1 a programat emisiunea lui Cătălin Ștefănescu – Centenarul. Reluarea emisiunii România 9 este programată la 1.55. Marius Tucă și Marius Manole sunt diseară la TVR1 România9 este un talk-show de sinteză, într-o manieră dinamică şi interactivă. Principalii actori ai evenimentelor-cheie, lideri de opinie şi, în special, liderii generaţiei tinere…
Câștigă o invitație dublă la concertul JOHAN STRAUSS ENSEMBLE & Russell Mc Gregor, care va avea loc la 12 decembrie la Sala Palatului din Bucuresti. Regulamentul este simplu. Intră pe pagina Facebook MyMAGAZINE, dă like paginii si un SHARE la anuntul concursului, apoi lasă la CONCURS mesajul “BEST OF VIENNA”. Dacă prietenii tai ar putea să fie interesați, spune-le. Poate au noroc și te vor invita ei pe tine la spectacol. Concursul începe vineri, 1 decembrie și se termină, vineri, 8 decembrie, la orele 24.00. Câștigătorul va fi desemnat a doua zi, sambata, 9 decembrie, prin tragere la sorți –…
Legendara trupă FOREIGNER va cânta pentru prima dată în România, la București – Sala Palatului, pe 7 mai 2018, într-un concert live, anunta organizatorii – Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment. Fanii vor avea ocazia să asculte hit-urile care au consacrat trupa, precum „I Want To Know What Love Is”, „Say You Will”, Feels Like The First Time”, „Cold As Ice”, „Waiting For A Girl Like You”, „Urgent” și chiar „Juke Box Hero”, lansate de Foreigner de-a lungul celor 40 de ani de carieră muzicală. Foreigner cântă la București. Biografie, discografie Foreigner este o trupă rock americano-britanică, formată în…