Este știrea zilei și ar putea, așa cum susțin cei de la gsp să fie evenimentul fotbalistic al anului. Anul viitor la București ar putea să vină Liverpool, Burussia Dortmund și Bayern Munchen. Alături de FCSB ar putea să facă un patrulater amical, un eveniment fotbalistic nemaivăzut până acum în România. În spatele acestui eveniment, susține gsp se află omul de afaceri Adrian Thiess și firma SportFive. Există și echipe de backup, dacă unele dintre cele de mai sus dețin să nu vină. Pe prima listă figurează Real Madrid, Liverpool, Burussia Dortmund sau Bayern Munchen. Următoarele opțiuni sunt Galatasaray sau…
Author: Sterian Sebastian-Eduard
Iniţiat şi organizat de Radio România, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” – va avea loc în intervalul 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este COMISIA EUROPEANĂ, prezentă la târg cu un standgeneros şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele. Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2017 va fi binecunoscutul dramaturg și jurnalist Matei Vișniec. Gaudeamus 2017! Primele informații Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră,…
Marian Godină, polițistul din Brașov, vine cu un nou text pe Facebook, împotriva celor care se simt hăituiți de DNA. Nu spune nici un nume. Numai că textul a fost publicat luni seara. Când, ca să spunem lucrurilor pe nume, principalul bugetar/politician hăituit de DNA era Liviu Dragnea. La el face referire? Probabil că da, deși nu o spune! Interesant! Marian Godină, atac frontal la Dragnea! Iata textul Ai acces la internet și îți place să te implici în comentarii pe Facebook când te întorci seara acasă rupt de muncă? Înainte de a-i lua apărarea prin comentarii unei persoane “hăituite” de…
eMAG a dat publicității astăzi câteva informatii în legătură cu Black Friday. Să vedem cum arată Black Friday la eMAG. Care sunt reducerile și la ce eMAG anunță astfel că peste 2 milioane de produse vor fi oferite de BlackFriday (eMAG și Marketplace). Plata în rate pentru mai multe tipuri de carduri, inclusiv Master Card Raiffeisen eMag, noul plastic co-branded. La eMAG Black Friday este pe 17 noiembrie Reducerea medie anuntata este de 34%. Black Friday la eMAG. Care sunt reducerile și la ce. Promoții speciale Bilete de avion. Reducere la Tarom de 50% – vaucere de 100 de euro…
Bolile coronariene, cancerul și diabetul sunt în acest moment cauzele principale de deces prematur peste tot în lume. În fiecare an 36 de milioane de persoane mor din aceste cauze iar o bună parte dintre aceste decese se datorează stilului de viață nesănătos. Băutul fumatul și o dietă prea puțin echilibrată stau cel mai adesea la baza stilului de viață nesănătos. Un studiu recent al Organizației Mondiale a Sănătății arată care sunt cele mai nesănătoase țări din lume Cele mai nesănătoase țări din lume. Performanțele negative ale acestor țări au fost influențate de: Consumul anual de alcool Consumul anual de…
O combinatie incendiara de muzica, costume super spectaculoase si invitati de renume. Loredana, ADOR – experiență muzicală UNICĂ. Aceștia sunt parametrii care caracterizează ultima serie de concerte a divei. Intr-o scenografie spectaculoasa, cu ecrane uriase transformate in aripi de ingeri, Loredana a spus o noua poveste impresionanta in acest week end in cele doua spectacole ADOR, sold out la Sala Palatului. Super diva Romaniei s-a depasit pe sine si de aceasta data, ducand show-ul la un nou nivel: o poveste muzicala intinsa pe 30 de ani, coregrafii spectaculoase (pe scena si in aer, cu acrobati), costume uimitoare dar si invitati…
Chef Liviu Balint, ambasadorul Podravka și unul dintre finaliștii MasterChef, îți propune să încerci pastele cu macrou. Rețeta este relativ flexibilă, în funcție de preferințele tale. Poți să folosești atât Eva file de macrou în sos tomat, cât și Eva file de macrou în ulei vegetal. Ai nevoie de spaghete integrale, spanac, usturoi, lămâie și oregano proaspăt. Dacă alegi varianta de paste cu Eva file de macrou în sos tomat, poți adăuga câteva roșii cherry și, după gust, niște parmezan. Pentru varianta de paste cu Eva file de macrou în ulei vegetal, chef Liviu Balint îți recomandă adițional și salata…
Cel mai scump și mai performant telefon al celor de la Apple, iPhone X, are probleme de funcționare la temperaturi scăzute. Mai mulţi utilizatori care locuiesc în regiuni ale globului în care temperaturile sunt mai scăzute s-au plâns pe reţelele sociale de faptul că iPhone X nu mai funcţionează când ies din casă. Despre ce e vorba? Se pare că ecranul nu mai răspunde la niciun fel de comenzi când temperaturile sunt reduse. Defecţiunea apare brusc atunci când utilizatorii ies afară şi se rezolvă miraculos atunci când aceştia revin în casă. iPhone X are probleme la frig Este un defect…
Cristiano Ronaldo, tată pentru a patra oară . Este țtirea făcută public de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, duminică, pe rețelele de socializare. Cel de-al patrulea său copil este o fetiță a cărei mamă este Georgina Rodriguez, actuala iubită a starului echipei Real Madrid. Fetița a venit pe lume într-o maternitate din capitala Spaniei, urmând să poarte numele de Alana Martina, așa cum dezvăluise anterior fotbalistul. Cristiano Ronaldo și-a însoțit mesajul cu o fotografie în care apare alături de iubita sa, de fiul său cel mare, Cristiano Junior (7 ani) și de fetița nou-născută. “Alana Martina a venit pe lume. Geo…
AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord (AMCNI CNE) a încheiat un parteneriat de licență cu NBCUniversal, oferindu-le abonaților din regiune acces la o mare varietate de seriale de desene animate și producții pentru preșcolari, marca NBCUniversal. Contractul multianual oferă canalelor din portofoliul AMC (ca Minimax și Jim Jam) conținut exclusiv pentru următorii ani. Această înțelegere bilaterală va marca prima difuzare într-un pachet complet a producțiilor DreamWorks pe posturile AMCNI CNE destinate copiilor, compania căutând mereu oportunități de a difuza conținut nou în România. Primele noi producții vor avea premiera pe posturile AMCNI CNE în luna noiembrie. Puss…