Author: Sterian Sebastian-Eduard

Apar în filme sau  în reviste, iar femeile întorc capul după ei, asta dacă au șansa să îi întâlnească pe stradă. Dacă nu, se mulțumesc cu oftaturi luuungi în fața televizorului. Ei sunt cei mai sexy bărbați din lume. Cel puțin așa ne spune revista Glamour. Cercetătoarele britanice, admiteți paralela, i-au desemnat pe cei mai sexy bărbați din lume, într-un top Glamour care produce ceva schimbări în comparație cu anul trecut. Cei mai sexy bărbați din lume Jamie Dornan, starul din seria “Grey” a fost desemnat cel mai sexy barbat din lume. El l-a invins pe Benedict Cumberbatch, in cadrul…

Read More

Îndrăgitul artist Cătălin Crișan va sărbători cei 30 de ani de activitate muzicală tot pe scenă, printr-un concert special numit ”Cătălin Crișan și prietenii săi”. Producția artistică va avea loc marți, 3 octombrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:30 și va fi pusă în scenă într-o manieră grandioasă: peste 50 de muzicieni, membri ai Orchestrei Mundi Colour vor acompania live interpretările artiștilor, sub bagheta maestrului dirijor Daniel Jinga. Sala este în acest moment aproape plină. Practic, în dimineața de luni, 25 septembrie, pe site-ul Eventim nu se mai găseau decât câteva zeci de bilete – categoria a II-a și…

Read More

Cam pe când noi aveam în teren Generația de Aur, pe catwalk fetele astea făceau furori. Acum s-au reunit. Să vedem cum arată la 50 de ani Naomi Campbell, Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Helena Christensen şi Carla Bruni… Prilejul a fost comemorarea asasinării, acum 20 de ani, a lui Gianni Versace. Locul – Săptămâna Modei de la Milano. Cum arată la 50 de ani Naomi Campbell, Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Helena Christensen şi Carla Bruni? Sau, mă rog, la aproape 50. Să nu fim răutăcioși…. Top-modelele Naomi Campbell, Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Helena Christensen şi Carla Bruni au fost reunite…

Read More
FUN

Codul portocaliu-alb-gălbui de aseară au dat peste cap transmisiunile televiziunilor care au ratat posibilitatea de a transmite știri și filme apocaliptice în ton cu vremea. Asadar – O noapte furtunoasă. Ce ar fi putut televiziunile transmite, dar au fost luate prin surprindere… ProTV a ratat posibilitatea de a difuza The Day After Tomorrow. Sau Armageddon (mergea și ăla, nu?) Antena 3 a ratat inspirația unei transmisii live, de la Nana, cu Dana Grecu în prim plan, biciuită de vicisitudinile vremii, acuzându-l pe Băsescu de defrișări ilegale. Digi24 putea transmite un reportaj din clădirile DNA-ului, despre cum lucrează bieții procurori la…

Read More

Luna septembrie aduce o nouă emisiune românească la TV Paprika: este vorba despre producția autohtonă „La piață cu Antonio Passarelli”. Maestrul bucătar italian revine la postul TV Paprika, cu 10 episoade delicioase în care ne invită pe toți la piață, pentru a prinde gustul cumpărăturilor de la tarabele românești. Emisiunea a fost filmată la finalul primăverii acestui an, când Antonio a cutreierat piețele din București și din țară, a cunoscut vânzători simpatici și le-a folosit produsele pentru a găti fel de fel de minunății proprii. El ne învață cum să folosim bogăția pe care ne-o oferă pământul pentru a mânca…

Read More

Prima microserie GENIUL, dedicată lui Albert Einstein, a avut audiențe uriașe la National Geographic. Așa că s-a decis continuarea cu un alt serial dedicat unui alt geniu – Picasso. În vreme ce National Geographic se pregătește pentru participarea la ediția de anul acesta a ceremoniei de decernare a premiilor Emmy, unde are zece nominalizări pentru primul sezon din GENIUL, actorul Antonio Banderas, și el nominalizat la premiile Emmy și Golden Globe (Evita, The Mask of Zorro, El Mariachi) a fost ales în rolul Pablo Picasso pentru sezonul al doilea al serialului, care va examina viața și activitatea pictorului spaniol, unul…

Read More

A fost prezent cu recitaluri fabuloase la Festivalul George Enescu în 2011 și 2015, ba chiar și acum două zile când, în cadrul aceluiași festival a concertat alături de Filarmonica de la Scala cu Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35. Acum promite să se întoarcă la București. În sfârșit, violonistul a anunțat că anul viitor va veni aici cu programul său crossover! După succesul răsunător înregistrat în  prima parte a turneului “EXPLOSIVE -LIVE”, DAVID GARRETT anunță data primului său concert crossover din România, în luna iunie 2018! David Garrett, concert exploziv la București Turneul…

Read More

Telefonul și anul. Apple nu a mai avut răbdare și la un an (fără două zile) de la lansarea lui iPhone 7, vine cu TREI noi modele. iPhone X, iPhone 8 și iPhone 8 Plus Așadar două telefoane noi – iPhone 8 și iPhone 8 Plus, la care ne așteptam – dar și un iPhone X care atacă segmentul premium. Coincidență sau nu, lansarea se întâmplă la numai trei săptămâni de la lansarea lui Samsung Galaxy Note 8, care va fi unul dintre principalii competitori. Până și prețul la iPhone X este extrem de apropiat de cel al lui Note…

Read More

Compania low cost Wizz Air anunță încă o promoție la biletele de avion în anumite condiții. Sunt vizați în prima fază membrii WDC. WIZZ AIR Promoția zilei – este de 20% În primul rând promoția este valabilă pentru membrii programului Wizz Discount Club (WDC), dar conform obiceiului companiei, probabil va fi urmată a doua zi de o promoție dedicată tuturor clienților. Ultima promoție de acest fel s-a desfăsurat la 17 august. WIZZ AIR Promoția zilei Condiții de călătorie Pentru zborurile de dinainte de 29 octombrie 2017: Reducerea de 20% se aplică la tarifelor WIZZ Discount Club, inclusiv taxele, costurile obligatorii și…

Read More

O dată cu prezentarea BMW Concept X7 iPerformance la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt, BMW Group nu numai că dezvăluie un nou concept de model pentru segmentul de lux, ci introduce şi un nou concept de lux pentru marca BMW. Concept X7 iPerformance întruchipează această perspectivă sub forma unui exterior extraordinar, compus din linii concentrate, pe care îl combină cu un interior cu dimensiuni generoase, pentru şase persoane, redus la esenţial: forme elementare, materiale de înaltă clasă şi sistem de infotainment de ultimă oră, cu accentul pe conectivitate. BMW Concept X7 iPerformance: edRIVE + TwinPower Turbo Denumirea iPerformance denotă prezenţa…

Read More