În sezonul de iarnă, campania „Rețeaua Națională” revine la DIGI. Astfel, în perioada 02 decembrie 2022 – 31 ianuarie 2023, utilizatorii care își portează numărul în rețeaua mobilă DIGI, atât din prepaid, cât și din postpaid, beneficiază, timp de 6 luni, de 50% reducere din valoarea facturii, la contractarea tipului de abonament Nelimitat, Optim 3, respectiv Optim 2. Clienții vor achita lunar, pentru serviciile mobile, 2,5 Euro, 1,5 Euro, respectiv 1 Euro, bucurându-se, timp de jumătate de an, de cea mai accesibilă ofertă de pe piață. Promoția se aplică doar la încheierea contractelor de telefonie mobilă pe o perioadă de…
Author: Sterian Sebastian-Eduard
Din ciclul “mare-I grădina lui Dumnezeu și nenumărate sunt plantele Sale , autoritățile germane spun că o femeie în vârstă de 72 de ani a fost arestată după ce ar fi oprit – de două ori – ventilatorul colegei ei de cameră din spital. O femeie în vârstă de 72 de ani a fost arestată după ce ar fi oprit – de două ori – ventilatorul unei colege de cameră, de 79 de ani, din spital, pentru că era deranjată de sunetul pe care îl scotea, au anunțat joi autoritățile din Germania. Femeia a fost încarcerată sub suspiciunea de tentativă…
Un nou serial interesant vine la WarnerTV, chiar de luni. Serialul „Lois & Clark: The New Adventures of Superman” va avea premiera la Warner TV pe 5 decembrie, iar în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 17:10, vor fi difuzate câte două episoade. Patru sezoane Cele patru sezoane ale producției SF americane au fost lansate în perioada 1993 – 1997, perioadă în care a primit, între altele, cinci nominalizări la premiile Primetime Emmy și o selecție la premiile Sindicatului regizorilor americani. Serialul de televiziune are la bază personajul DC Comics creat de Jerry Siegel și Joe Shuster.…
Ultimul și cel de-al cincilea episod din seria Indiana Jones va avea premiera în vară. Lucasfilm a dat publicității cel mai recent trailer al filmului “Indiana Jones and the Dial of Destiny”. În film, Harrison Ford îl interpretează pe arheologul Indiana Jones în cel de-al cincilea și ultimul episod al seriei de filme Indiana Jones. Filmul este regizat de James Mangold, care a scris scenariul împreună cu Jez Butterworth și John-Henry Butterworth. Este primul film din serie care nu este regizat de Steven Spielberg și nici cu o poveste scrisă de George Lucas, Spielberg și Lucas fiind în schimb producători…
În ultimii ani, un număr tot mai mare de studii științifice au susținut o ipoteză alarmantă: Boala Alzheimer nu este doar o boală, ci și o infecție. În timp ce mecanismele exacte ale acestei infecții sunt ceva ce cercetătorii încă încearcă să izoleze, numeroase studii sugerează că răspândirea mortală a bolii Alzheimer depășește cu mult ceea ce credeam până acum. Un astfel de studiu, publicat în 2019, a sugerat ceea ce ar putea fi una dintre cele mai definitive piste de până acum pentru un vinovat bacterian din spatele Alzheimerului, iar aceasta provine dintr-o parte oarecum neașteptată: boala gingivală. Într-o…
Pe 1 decembrie 2022, de Ziua Națională a României, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București lansează o nouă serie de transmisii online, Podcasturile Teatrului Național București. Podcasturile sunt producții ale Studioului Media al TNB, fiind realizate integral de echipa Teatrului Național București. Gazda podcasturilor TNB este actorul și directorul artistic al Teatrului Național din București, Marius Bodochi. Episodul 1 al seriei Podcasturilor TNB o are ca invitată pe actrița Maia Morgenstern și va fi difuzat în această seară de sărbătoare, de la ora 18:00, în format video pe TNB-TV-canalul de youtube al teatrului și în format audio pe mai multe platforme de podcast,…
Filme unul și unul. Un maraton de filme pentru toate gusturile și povești de neratat îi vor bucura pe telespectatorii AXN, de miercuri până duminică, în minivacanța de 1 Decembrie. Miercuri, 30 noiembrie, de la ora 21:00, vom petrece seara în compania lui Antonio Banderas, în producția ”Aurul Negru”, o dramă politică orientală plină de culoare și o poveste despre război, bazată pe romanul Sudul inimii: Un roman al Arabiei moderne. Pelicula îi prezintă pe cei doi emiri, care se luptă pe teritoriul numit ”Coridorul Galben”, o porțiune ce desparte geografic pământul lui Amar al Salma (Mark Strong) de cel…
“Era un băiat tare de treabă”, comenta o mamaie din fața blocului despre vecinul ei, care tocmai își ucisese soția și pe cei doi copii. “era politicos, saluta pe toată lumea…” Acestea fiind spuse, să salutăm și noi prezența în cinematografe, din 25 noiembrie, a filmului “Oameni de treabă”, filmul lui Paul Negoescu. Un prim indiciu. Nu vă lăsați păcăliți de afiș. Filmul nu este o comedie. Decât, cel mult, pe alocuri. Prin punctele esențiale – nu. Subiect Să facem cunoștință cu Ilie, polițist de sat la vreo 40 și ceva de ani, a cărui vis e să se vadă…
Sunt câteva categorii de produse pe care nu pot să le iau online. Nu pot și pace. Un televizor poți să ți-l iei online. Acolo contează diagonala, prețul și în mare fișa tehnică. Și cam atât. Dai click și l-ai luat. Bine mai sunt unii nebuni cu creierii capului care se duc în magazin. De acord. Acolo vezi aceeași imagine filmată de superprofesioniști, cu Lacul Como sau castelele din Bavaria, zici “Wow”, după care tot prost rămâi, nu știi ce să iei. Unde mai pui că diagonala din Carrefour nu se potrivește cu cea de acasă. Într-un spațiu mare, alegi…
Toată viața am visat la o pensiune model tirolez, cu design rustic și mușcate de acelea curgătoare. O frumusețe! Dar n-a fost să fie. După ce mi-am căutat bine toate mătușile, unchii și verii care au plecat în State (și, evident, că nu am găsit nici unul/una, pentru că nimeni nu plecase se se îmbogățească pe acolo) am tras concluzia că nu poate să-mi pice ceva din cer și că trebuie să mă descurc cu ce am. Așa că am renunțat la visul megalomanic al pensiunii tiroleze, l-am micșorat și l-am făcut să încapă într-o cutiuță de chibrituri și mi-am…