Nu, nu o zicem noi, o spune Tony Schwartz, unul dintre autorii unei biografii Donald Trump, și care se presupune că îl cunoaște foarte bine pe acesta. “Donald Trump va demisiona”, spune el iar acest lucru este posibil chiar până la sfârșitul anului… Tony Schwartz, coautor al unui volum de memorii publicat de Donald Trump în 1987, “The Art of the Deal”, consideră că Donald Trump va demisiona din funcția de președinte al Statelor Unite înainte de încheierea mandatului său în 2021 sau chiar înainte de sfârșitul acestui an, informează Agerpres. Scriitorul și jurnalistul a publicat pe Twitter un mesaj…
Author: Sterian Sebastian-Eduard
Recentele atentate din Spania au provocat revoltă și pe rețelele de socializare. Mihai Mărgineanu, cântărețul, crede că paharul s-a umplut și este vremea să trecem la fapte, pentru că mai târziu poate să fie prea târziu. Mihai Mărgineanu despre atentate… Actorul și cântărețul a publicat un text pe Facebook, pe contul său. “Vreau sa aud ca tinerii se revolta pe bune”, scrie el acolo. Atentatele, de fapt în număr de două, s-au soldat potrivit celui mai recent bilanț cu 14 morți și 130 de răniți, de 35 de naționalități. În primul atac, o camionetă a intrat în mulțime joi seara pe…
Compania low cost Wizz Air anunță o promoție la biletele de avion în anumite condiții. În primul rând promoția este valabilă pentru membrii programului Wizz Discount Club (WDC), dar conform obiceiului companiei, probabil va fi urmată a doua zi de o promoție dedicată tuturor clienților. WiZZ AIR Zboruri ieftine Așadar, promoția este de 20% și se aplică zborurilor de dinainte de 29 octombrie 2017. Reducerea de 20% se aplică la tarifelor WIZZ Discount Club, inclusiv taxele, costurile obligatorii și un bagaj mic de cabină (max: 42x32x25) dar exclude taxa de administrare. De asemenea, pentru zborurile de după 29 octombrie 2017…
Scena din Basic Instinct (știți care, nu insistăm) a făcut ravagii la vremea ei și a lansat-o definitiv pe Sharon Stone printre actorii mari de la Hollywood. La 25 de ani de la lansarea filmului, actrița, acum în vârstă de 58 de ani, a dat publicității unul dintre clipurile din audiția pentru acest film. Basic Instinct. VIDEO de la audiții Replica îi este dată de însuși Paul Verhoven, regizorul filmului, care citește replicile aparținând lui Michael douglas, iar Sharon Stone conversează cu el timp de un minut. În acest thriller erotic controversat, apărut în 1992, actorul interpretează un poliţist care…
Actorul Septimiu Sever, cunoscut nouă din filme precum “Dacii” (1967) si “Mihai Viteazu” (1971) a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook de către Florin Piersic, acesta numindu-l unul dintre cei mai buni cinci prieteni ai săi. A murit actorul Septimiu Sever. Florin Piersic, despre moartea sa… Daca ar fi sa-mi numar marii mei prieteni pe degetele de la o mana, Septimiu Sever s-ar numara printre cei cinci. Acum cateva minute, am aflat cu mare durere, ca l-am pierdut. Nu v-am spus eu, ca nu de putina vreme, am ajuns…
Cel mai puternic laptop din lume, la aceasta dată, vinde de la ACER. Este, evident, o sculă de gamming – pe numele ei Predator 21x. Poți juca pe el tot ce vrei și configurația este făcută să “te țină” ani buni ]n top. Vestea proastă – prețul. Nu vrei să știi cât costă… Acer Predator 21x a fost lansat în aprilie, iar prețul a fost undeva pe la 9.000 de dolari. Între timp, evident, a venit și la noi, pe la 10.000 de euro. Poate fi găsit în acest moment, în stoc furnizor, la evoMag și PC Garage. Prețul –…
Pisicile sunt cele mai răsfățate animale, iar niște iubitori de pisici din Kuala Lumpur s-au gandit să ducă acest lucru la maxim. Au deschis un hotel de cinci stele. Un hotel de lux pentru pisici. Unde felinele au parte de niște tratamente și facilități … dar mai bine să vedem despre ce e vorba. Primul hotel de 5 stele din lume rezervat numai pisicilor se numește “Catzonia” se află în capitala malaeziană, Kuala Lumpur, informează The Thelegraph. Hotelierul le oferă felinelor domestice sejururi care fac faţă oricăror exigenţe din partea clienţilor. Condus de un personal foarte bine pregătit, hotelul de…
Pentru fanii lui Donald Trump, atati cati mai sunt, o noua modalitate de entertainment. Costa numai 725 de dolari pe noapte sa dormi in patul lui Donald Trump. Admiratorii lui Donald Trump sau cei curioși să știe cum este casa în care a copilărit cel de-al 45-lea președinte al SUA vor putea de-acum încolo închiria această reședință la prețul de 725 de dolari pe noapte, informează Agerpres. Donald Trump și-a petrecut primii patru ani din viață în această reședință în stil Tudor, situată într-un cartier chic din Queens, la New York, și care poate fi acum închiriată pe site-ul AirBnb.…
National Geographic propune un miniserial extrem de interesant – occidentalii care se alatura din convingere fortelor ISIS. Cateva povesti pe care le vezi ca pe niste filme politiste, cel putin. Si care incearca sa raspunda la intrebarea: Occidentali în slujba ISIS – pentru ce? National Geographic anunță lansarea unei noi drame impresionante, STATUL, care abordează și explorează unul dintre cele mai importante subiecte ale vremurilor noastre. Serialul, creat de renumitul scenarist/regizor Peter Kosminsky, va avea premiera în România pe 10 septembrie, de la ora 21:00, pe National Geographic. O poveste fictivă percutantă, bazată pe cercetări extinse, Statul urmărește experiențele a…
Epava navei Evanghelia este de ani de zile simbolul stațiunii Costinești. Puțini sunt cei care au mers dincolo de ea să vadă cum arată cealaltă parte a epavei, și doar câțiva au intrat în interiorul ei. Epava de la Costinești, filmată din interior, arată cu totul și cu totul spectaculos… Dacă ai curiozitatea să mergi, pe mal, până dincolo de Epavă, poți vedea cealaltă parte a navei eșuate. O crăpătură imensă, lărgită ani de ani de curenții marini îți dă o altă imagine a vaporului eșuat. Un bărbat a avut însă curiozitatea de a vedea ce se află în interiorul…