Author: Sterian Sebastian-Eduard

Chester Bennington, solistul formației rock americane Linkin Park, s-a sinucis prin zpânzurare în chiar ziua în care Chris Cornell ar fi împlinit 53 de ani. Coincidențele nu se opresc aici. Cei doi aveau probleme cu drogurile, erau buni prieteni și, culmea, au ales să sfârșească în același mod. Prin spânzurare. În urmă cu două luni la moartea lui Chris Cornell, Chester, devastat, a transmis o scrisoare deschisă în care vorbește despre durerea resimțită la aflarea veștii tragice și îi mulțumește lui Cornell pentru modul în care l-a inspirat în cariera muzicală. „I-am visat pe cei de la Beatles aseară. M-am…

Read More

Despre Stalingrad s-au făcut multe filme, poate zeci. Dunkirk însă a rămas tot timpul în umbră. Până acum. Unul dintre cele mai interesante filme de război făcute în ultima vreme intră în acest week-end în cinematografe. Motive să-l vezi? Nenumărate! De la distribuția de cinci stele, la regizor. Și nu în ultimul rând la subiect. De la regizorul filmelor ,,Interstellar”, ,,Inception” şi ,,The Dark Knight”, Christopher Nolan, vine din 21 iulie pe marile ecrane cu un action thriller de o magnitudine incredibilă, care îi aduce în rolurile principale pe: Tom Hardy, Cillian Murphy şi Kenneth Branagh. După ce a purtat…

Read More

Este hitul verii peste tot, dar asta pare a nu-i intimita pe cei din Malaysia. Țară majoritar musulmană, Malaysia a considerat cântecul ca ofensator din cauza versurilor obscene. Așa că l-au interzis. Malaysia a interzis astfel difuzarea cântecului “Despacito” la posturile sale publice de radio și televiziune, după ce mai multe persoane și asociații din această țară s-au plâns din cauza versurilor acestei piese, despre care au spus că sunt “obscene”. DESPACITO, interzis în Malaysia Culmea, această interdicție funcționează numai pentru posturile de televiziune și radio „de stat”, cântecul putând fi difuzat în continuare de pasturile private și pe platformele…

Read More

Studiourile Disney au dat publicității o parte dintre planurile pentru 2018 și 2019. Peliculele din seria Marvel sau Star Wars țin capul de afiș… Să vedem cu ce se laudă, pentru că au cu ce…Ce filme Disney vedem în 2018 și 2019? Varianta nouă a lui Mary Poppins, versiuni cu actori după Aladdin și Dumbo, un The Lion King dar și un superfilm din seria Avengers sunt doar câteva dintre reperele anunțate… Disney, Studiourile Marvel şi Lucasfilm au prezentat în cadrul D23 Expo 2017 viitoarea serie de filme live-action, printre care se numără „Mary Poppins Returns”, „Mulan”, „Aladdin”, „Dumbo” sau…

Read More

Au apărut de niciunde și au înnebuni întreaga lume. Peste noapte copilul tău îți cerea un spinner, și i-l ofereai, neștiind dacă este sau nu nociv. Cronicile sunt mixte. Unii susțin că ajută la destresare, alții că, dimpotrivă sunt periculoase. Mai multe școli din Italia, Franța și SUA au decis interzicerea lor la ore. Încet-încet apar și necazurile. Vă prezentăm mai jos două dintre principalele probleme… Italia – spinnere care te pot răni În Italia, în urmă cu câteva zile, peste 3.000 de astfel de jucării au fost confiscate de către Garda Financiară din Torino. Jucăriile, confiscate din două magazine…

Read More

Yep, am trăit să o vedem și pe asta. Turcia alunecă încet-încet către totalitarism religios. Ankara a anunțat o nouă programă școlară care exclude teoria evoluției, alimentând temerile opoziției că președintele Tayyip Erdogan subminează fundațiile laice ale Republicii. Președintele unui sindicat al cadrelor didactice a descris schimbările ca fiind un pas uriaș în direcția greșită pentru școlile din Turcia și o încercare de a evita formarea unor ”generații care pun întrebări”, subliniază Agerpres citând Reuters TURCIA. Teoria evoluției – out! Darwin? Abia la Universitate Ministrul educației Ismet Yilmaz a declarat într-o conferință de presă că programa nu va conține nicio…

Read More

Antena 1 își face “Gashka mare” pentru vara asta și se mută la Divertiland, unde îi invită pe toți telespectatorii la distracție, cu jocuri de vară, tobogane spectaculoase, piscine, fântâni arteziene și o mulțime de alte surprize. Pepe va fi gazda perfectă pentru această emisiune care se va desfășura începând cu 31 iulie, de luni până vineri, de la ora 17.00, timp de două ore. La “Gashka mare”, două familii sau două găști de prieteni (trei-patru membri de fiecare echipă) se vor “duela” într-o competiție extrem de haioasă. Probe fizice, quizz-uri și provocări “pe apă” îi vor pune pe concurenți…

Read More

Câteodată ai senzația că spui prea des DA. Vrei să fii „nice guy” și nu totdeauna lucrurile se termină bine. În compensație, câteodată vrei să faci totul pe de-a-ndoaselea și iar iese rău. Volumul de mai jos, apărut recent la Editura Trei, colecția Psihologie Practica, își propune să țină lucrurile sub control. Cum să spui nu șefului tău când îți cere imposibilul? În ce fel te impui acasă, în fața partenerului sau a copiilor rebeli? Cum să ceri atenția cuvenită din partea medicului sau vânzătorului care te ignoră? Dacă dorești ca vocea ta să fie ascultată, nu e cazul să devii…

Read More

Wizz Air anunţă astăzi că nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017. Pasagerii pot lua cu ei la bord un bagaj mare de mână cu dimensiunile de 55x40x23cm. Acest bagaj este inclus în preţul biletului Wizz Air. Bagaj MARE, GRATUIT Modificarea reprezintă o creştere cu 50% a volumului bagajului în comparaţie cu dimensiunea anterioară acceptată gratuit la bordul aeronavelor Pasagerii ce vor călători pe și din 29 octombrie şi care deja au plătit taxa pentru bagajul mare de mână direct…

Read More

Mijlocul sezonului estival aduce motive de shopping pentru bucureșteni. Veranda Mall anunță startul campaniei de reduceri, cu prețuri mai mici cu până la 70% în majoritatea magazinelor din mall. Vizitatorii centrului comercial din Obor au posibilitatea de a-și achiziționa la prețuri foarte avantajoase o gamă extinsă de produse, precum îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cosmetice, produse pentru copii sau produse pentru casă. Campania durează până în a doua jumătate a lunii august. „Perioada de reduceri masive din timpul sezonului estival este o etapă firească pentru un centru comercial, an de an. Pentru noi aceasta este cea de-a doua campanie pe care o…

Read More