Author: Sterian Sebastian-Eduard

Vedeta ProTv Amalia Enache a impresionat pe toată lumea la TIFF cu fetița sa în vârstă de numai 10 luni. Micuța Alma a fost prezentă peste tot alături de mama ei, a stârnit senzație, și chiar a avut parte de o legitimație TIFF ca mini-guest. Foarte frumoasă și drăgălașă Alma a fost preferata tuturor, iar mama sa, a postat cu mândrie câteva fotografii pe Facebook. Printre cei iremediabili îndrăgostiți de micuță s-a aflat și actorul Andi Vasluianu.

Read More

O soluție populară și civilizată pentru verile când temperatura sare de 40 de grade, iar tu nu ai timp sau fonduri suficiente pentru litoral este cu siguranță Divertalend Water Park din partea de vest a Bucureștiului. Proaspat redeschis. Mai nou toate ștrandurile (să nu spun ligheanele) au fost botezate ca Water Park-uri. Și par soluții finalmente atractive atunci când fierbi în tramvaiul 41, la 60 de grade minim, iar peste gard tragi cu ochiul la țigănușii care sar cap în bălțile de ca Crângași. Bine, orice soluție pare până la urmă convenabilă, vara, după 2-3 stații de 41, inclusiv cea…

Read More

Mașinile premium sunt un adevărat magnet pentru românii care au un ban, dar vor să arate că au mult mai mulți. În ultima vreme se produce un fenomen interesant. Sătui de povestea bunicii care are o mașină la puțini kilometri pentru că doar își făcea cumpărăturile de la Lidl cu ea, mulți români nu mai “pun botul” la mașini cu un kilometraj de 90.000 – 120.000. Se orientează la unul superior, de peste 200k, în ideea că, oricum, fiind vorba de un brand premium, mașina “o să țină”. Ce nu știu ei este că, de fapt, o mașină vândută în…

Read More
FUN

Sursele noastre de la Casa Albă ne-au dezvăluit ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise in cadrul intalnirii Trump – Iohannis. Se pare că după întâlnirea oficială, s-a produs una, neoficială în care Președintele Statelor Unite, magnatul imobiliar Donald Trump, a vrut să afle câteva secrete bine ascunse de la omologul său român. Se pare că Iohannis, fermecat de președintele american i-ar fi dezvăluit acestuia rețeta sa imobiliară de succes. Iohannis i-a povestit magnatului imobiliar cum poți să iei o casă, apoi cu banii din închirierea ei să faci un nou credit imobiliar și să tot rostogolești ideea mai departe.…

Read More
FUN

Vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă i-a intrigat pe mulți. Mulți au fost, de asemenea, cei care au încercat să priceapă ce se ascunde dincolo de declarațiile de presă a celor doi. Noi am fost intrigați de fotografia pe care Donald Trump a postat-o pe Twitter. Din ea se vede cum cei doi președinți au un limbaj gestual asemănător. Uitați-vă numai la felul în care cei doi își țin mâinile. Tocmai de aceea, pentru a descifra acest lucru, am apelat la un expert în limbajul-trupului, la Prof Dr Ing Calistrat Șleom-Barbituriceanu, șeful catedrei de nanotehnologie și teorie gestuală de…

Read More

Reprezentanta noastră, Simona Halep (4 WTA) joacă azi în finala turneului de la Roland Garros împotriva letonei Jelena Ostapenko (47 WTA). Partida începe la ora 16:00 va fi transmisa de Eurosport și ProTV. Daca Simona invinge, va deveni numarul 1 mondial, pentru ca va strange suficiente puncte pentru a trece de Kerber, Pliskova și Williams Simona Halep este la a doua finală de Roland Garros din carieră, după ce din 2014, pierdută contra Mariei Șarapova. De partea cealaltă, Ostapenko, 20 de ani, este la prima finală într-un turneu de Grand Slam. Cine câștigă? Simona sau Ostapenko? Pentru a ajunge aici,…

Read More

La scurt timp după epuizarea conferinței de presă Klaus Iohannis și Donald Trump, Mircea Badea s-a detonat în stilul characteristic și a comentat acțiunile președintelui, într-o postare pe Facebook. “In conferinta de presa de dupa intalnirea cu presedintele Romaniei, Donald Trump a vorbit urias majoritar despre Qatar. La intrebarile sereistilor degizati in “jurnalisti”, adusi de Iohannis pentru a-i ridica mingi la fileu, Trump a raspuns sablon.  Principala mea grija acum ar fi ca teroristii de pe planeta au aflat ca existam.  P.S. Totusi, mizerabila actiunea lui Iohannis de a mai arunca niste jeg peste propria tara cu ajutorul vocilor javrelor…

Read More

Într-un sondaj  realizat de revista Empire, în rândul a 5.000 de fani, a fost votat cel mai bun film din toate timpurile și s-a realizat un clasament de 100 de poziții. El va fi dat publicității, integral, la jumătate lunii iunie. Filmul “Naşul/ The Godfather”, în regia lui Francis Ford Coppola, cu actorii Al Pacino şi Marlon Brando în rolurile principale, a fost votat cel mai bun film din toate timpurile. Cele mai bune filme din toate timpurile ‘Naşul’ a fost votat cel mai bun film din toate timpurile conform unui clasament al revistei Empire. Filmul, care urmăreşte povestea puternicei…

Read More

În fiecare sâmbăta Divertiland Water Park, cel mai mare parc acvatic din țară, încinge atmosfera și apa din piscinele cu cea mai curată apă, organizând petrecerile” Saturday Sensations” cu muzică și dans. Artiștii care vor încanta pe 10 Iunie miile de vizitatori din parcul de distracții în aer liber sunt Mellina și Karim. Mellina a debutat în 2011, însă a cunoscut succesul în 2014 odată cu hit-ul „Poză de album” feat. Vescan. Piesa i-a adus primul premiu important din carieră: „Strongest Message” la RMA 2014. Au urmat piese precum „Cutremur în inima mea”, “Minciuna mă omoară”, “Ce o fi, o…

Read More

Super diva Romaniei, Loredana, se reintoarce la cel mai important festival de film de la noi pentru un concert special, dupa ce anul trecut a fost protagonista unui film documentar despre concertul sau de la Sala Palatului, Dragoste, intr-una din sectiunile TIFF. Vedeta a party-ului oficial TIFF din aceasta seara, Loredana ii va dedica un moment special compozitorului Adrian Enescu, cel care i-a formatat cariera in anii 80 si care, dincolo de compozitiile din zona muzicii pop, a fost un prolific si extrem de talentat compozitor de muzica pentru filme. De altfel, in urma cu cativa ani, Adrian Enescu a…

Read More