Amânările repetate ale inaugurării Pasajului de la Piaţa Sudului au determinat reporterii să apeleze la o ultimă soluţie, disperată. Previziunile unui expert în materie. Asadar, Baba Vanga, previziuni şocante
Pentru asta ei au apelat la un alt expert în materie, un erudit al scrierilor Babei Vanga, Hristo Stoicikov-Gălbenuş. Un bulgar cu rădăcini în România, care are avantajul de a vorbi ambele limbi şi a avea cunoştinţe culturale din ambele tabere.
„După cum se ştie, Baba Vanga este cel mai pesimist vizionar al secolului”, povesteşte Hristo Stoicikov-Gălbenuş, „iar eu le-am descifrat pe majoritatea. În cazul Pasajului de la Piaţa Sudului, trebuie să spun că lucrurile sunt foarte complicate. Am refăcut de 100 de ori calculele, şi de fiecare dată mi-a ieşit altfel”
„Este posibil ca pasajul să fie gata destul de repede, la fel cum este posibil să nu fie gata niciodată”, a răspuns, misterios, Stoicikov-Gălbenuş.
Baba Vanga, previziuni şocante
Baba Vanga a avut până acum mai multe previziuni reuşite în ceea ce priveşte capitala României. A spus pe rând că aici va veni primar un chior şi un cyborg. Iniţial s-a crezut că Victor Ciorbea este chiorul, însă după câştigarea mandatului de Traian Băesescu, toată lumea a fost de acord că Ciorbea a fost de fapt cyborgul.
De asemenea, Baba Vanga a mai spus că la primărie va veni un tip care taie în carne vie, dar care are cununiile legate.
Mai târziu s-a constatat că era o greşeală de traducere şi nu de cununii, ci de mâini era vorba. Evident, toată lumea şi-a dat seama în secunda doi că e vorba de chirurgul Oprescu.
Profeţiile Babei Vanga s-ar potrivi cu declaraţiile şi intenţiile Gabrielei Firea, actualul primar. Ea a declarat, ieri, că vrea să ştie de la constructor care este termenul de finalizare. Constructorul pasajului are la dispoziţie zece zile să răspundă. Dacă nu, Firea va oferi lucrarea altcuiva.
Cum acest lucru nu poate fi făcut fără studii de fezabilitate, caiet de sarcini, licitaţie, hârţogăraie, revenim la premoniţia Babei Vanga.
Da, este posibil ca pasajul să nu se termine niciodată!
PS. Nu-ia asa ca se anunta un 1 Aprilie minunat?