Începând din 16 iunie, în cinamatografe vom găsi un nou film de animație Disney-Pixar, care aproape că nu mai are nevoie de nici o prezentare – Cars 3/Masinuțe 3
În noul film din seria de animație „Maşini”, produs de Disney-Pixar, îl regăsim pe Fulger McQueen, un veteran al sportului iute, luptând să revină în mijlocul cursei și având de înfruntat ambiția unei tinere generații de piloți mult mai rapizi și siguri pe ei.
Deși este genul de sportiv încrezător, Fulger McQueen simte că prezența noii generații de cursieri îl provoacă să arate din nou ce poate. „Când l-am întâlnit prima dată pe Fulger McQueen era un începător, dar și un supererou. Avea întreaga viață înainte. Deși s-a descurcat foarte bine de atunci, câștigând cinci cupe, e clar că nu mai e tânăr și în vogă”, spune regizorul Brian Fee.
Pentru a reda cât mai bine lupta pe care o duce un veteran al unui sport ca să revină în cursă, realizatorii „Maşini 3” l-au consultat pe Jeff Gordon, un reputat campion al NASCAR și pe șeful echipei lui, Ray Evernham. „Am făcut foarte multă muncă de documentare, ne-am inspirat din alte sporturi, dar ne-am axat mai ales pe piloții NASCAR. Ei încep la o vârstă fragedă și întreaga lor existență se învârte în jurul sportului. Am vorbit inclusiv cu un psiholog sportiv care ne-a explicat că cei mai mulți piloți nu știu să facă altceva și nici nu își imaginează că ar putea să facă altceva”, spune regizorul noului film.
Nici Fulger McQueen nu își poate imagina că ar putea să facă altceva în viață. Însă, pentru a reveni în cursă are nevoie de ajutorul unei tinere tehniciene, Cruz Ramirez, care are propriul plan să câștige. Cruz Ramirez este foarte bine pusă la punct cu noile tehnologii din domeniu și știe exact cum să îi motiveze pe piloți. Fulger McQueen, însă, e de modă veche și își dă seama că el și tehniciana au același scop, dar văd drumuri complet diferite pentru a ajunge la el, iar asta e în sine o provocare.
Primele două filme din franciză, „Maşini” (2006) şi „Maşini 2” (2011) au obţinut cumulat mai mult de 1 miliard de dolari americani la box office-ul din întreaga lume, cel de-al treilea fiind așteptat să se bucure de un succes similar. Seria „Maşini” a fost premiată cu un Glob de Aur la categoria Cel mai bun film de animaţie, iar compozitorul Randy Newman a câştigat un Grammy pentru „Our Town”, la categoria Cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alt tip de media.
„Maşini 3” îi are în distribuție pe Owen Wilson, vocea lui Fulger McQueen, Cristela Alonzo, care îi dă viață lui Cruz Ramirez și pe Armie Hammer, vocea tânărului ambițios Jackson Storm, iar apariția surpriză este vocea pilotului de Formula 1 Lewis Hamilton.
Filmul este dedicat piloților NASCAR, patru dintre personajele acestei pelicule fiind bazate pe poveștile unor campioni ai cursei.
Filmul „Cars 3 / Maşini 3” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 16 iunie 2017, fiind disponibil în format 2D și 3D, varianta dublată.