Chuck Norris, nemuritorul (cum se putea altfel), împlineşte astăzi 77 de ani. Acum nu prea mai joacă în filme, dar afacerile îi merg strună.
Ultimul film în care a fost văzut a fost „Eroi de sacrificiu/The Expendables 2”, unde a avut un rol secundar. Şi asta după o pauză de 7 ani.
De fapt cariera sa se rezumă la 42 de filme. Printre ele, cele care l-au făcut celebru – The Way of the Dragon (debut, 1972), dar şi seriile Missing in Action, Delta Force sau serialul Walker, Texas Ranger, care s-a întins pe 9 sezoane.
Toate acestea i-au adus un profil de dur, muncit cu greu. „Atunci când am avut noroc, pot spune că eu l-am făcut, nu a venit de la sine. Nu am fost niciodată un atlet, dar mi-am plătit asta prin transpiraţie şi concentrare. Am sacrificat mult timp, am învăţat karate şi am devenit campion mondial”
Chuck Norris, nemuritorul. Ce poate nu ştiai despre el?
Că este un prieten apropiat al familiei Bush, pe care i-a ajutat în campaniile prezidenţiale. Că s-a antrenat deseori alături de Bruce Lee.
A fost de şase ori campion mondial la karate. Cu care ocazie a inventat două stiluri proprii de karate – Chun Kuk Do (“calea universala”) şi American Tang Soo Do. Ambele sunt derivate din Tae Kwon Do, arte marţiale coreene.
Şi că tot vorbeam de arte marţiale, are centură neagră în Jiu Jitsu Brazilian, centură neagră gradul zece în Chun Kuk Do, centură neagră gradul opt în American Tang Soo Do şi centură neagră gradul opt în Tae Kwon Do.
Cele mai tari glume cu Chuck Norris le gaseşti AICI
Printre prietenii săi buni se numără (sau se numarau) nume importante precum David Carradine, Mickez Rooney, Steve McQueen, Bruce Lee, Whoopi Goldberg, Szlvester Stallone şi Clint Eastwood.
Reputaţia de dur a adus cu sine fel de fel de glume pe seama sa. Pe care şi le-a asumat cu placere.
In prezent, pe lângă multe alte afaceri pe care le are este una cu o băutură energizantă, special realizată pentru el. Se numeste CForce by Chuck Norris. Iar reclama suna cam asa: „Chuck Norris a lovit Pamantul, iar acesta a inceput sa plângă. Lacrimile Pământului: disponibile acum pentru a putea fi cumparate online”