Unul dintre cei mai căutați oameni din lume, Viktor Bout, supranumit ”Negustorul Morții”, aflat în detenție de 12 ani, a fost dat la schimb de Statele Unite pentru jucătoarea americană de baschet Brittney Griner.
a fost eliberată din detenție din Rusia, sună știrea pentru publicul american. Americanii l-au eliberat la schimb pe traficantul de arme rus Viktor Bout, este știrea pentru restul lumii. Adică ACEL Viktor Bout, supranumit ”Negustorul Morții”, unul dintre cei mai căutați oameni din lume, deținut într-o închisoare din Statele Unite de 12 ani.
Cine este ”Negustorul Morții”
Bout, supranumit și “Negustorul Morții” este un fost ofițer militar sovietic care executa o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite, fiind acuzat de conspirație pentru uciderea unor americani, trafic de arme și susținerea unei organizații teroriste. El a făcut trafic de arme în anii de după căderea Uniunii Sovietice, iar Moscova a urmărit mult timp eliberarea sa.
Este clar, după interesul Rusiei, că acesta nu a fost un simplu traficant de arme și că lucra, posibil, și pentru spionajul rusesc într-o formă sau alta și că deținea informații extrem de interesante. Sau poate, veți vedea, Moscova are nevoie de conexiunile sale ca negustor de arme.
Cariera sa secretă a fost încheiată în 2008, când a fost arestat la un hotel din capitala thailandeză Bangkok, în 2008. A fost extrădat doi ani mai târziu și și-a petrecut ultimii 12 ani într-o închisoare americană pentru conspirație în vederea sprijinirii teroriștilor și uciderii de americani.
Pilot, spion, negustor de arme
De origine rusă, fost pilot în armata sovietică, Viktor Bout (55 de ani) era considerat de SUA unul dintre cei mai importanți traficanți de arme din lume. El ispășește o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare din Illinois pentru că a conspirat pentru a ucide cetățeni americani și a vândut arme Forțelor Armate Revoluționare din Columbia.
„Viktor Bout a fost inamicul numărul unu în traficul internațional de arme de mulți ani, înarmând unele dintre cele mai violente conflicte de pe glob”, a declarat Preet Bharara, avocat din New York, când Bout a fost condamnat în 2012.
Născut în 1967, la Dușanbe, actuala capitală a Tadjikistanului, Viktor Anatolievici Bout este fiul unui mecanic și a unei contabile. A studiat la Institutul Militar din Moscova unde erau formați viitorii agenți ai Direcției generale de informații militare.
Poliglot, el a lucrat ca ofițer în aviația rusă. Prima misiune, în 1987, a fost în Mozambic, pentru 2 ani. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice decide, la fel ca mulți compatrioți, să demisioneze din armată.
A fost momentul în care și-a creat o societate de import de bunuri alimentare.
În 1993 s-a stabilit în Belgia, unde a creat o nouă societate, cu un amic. Își cumpără primul avion de transport militar, de fabricație sovietică. Primul contract a fost încheiat cu Angola.
Relații cu al-Qaïda
Din Bruxelles, Viktor Bout a pleacat și s-a instalat în Emiratele Arabe Unite. Flota de avioane a tot crescut iar vânzările de arme s-au extins către fostele state sovietice, dar și către state aflate sub embargo. Si-a concentrat afacerile în special în Africa – Sierra Leone, Angola, Rwanda, Congo dar s-a extins și în Sri Lanka, Columbia, Filipine, Afganistan.
Unul dintre aparatele sale a fost interceptat în august 1995 de talibani și i-au trebuit un an de negocieri pentru ca cei 3 piloți și avionul care transporta 30 de tone de muniție să reușească să revină în Emiratele Arabe Unite.
Viktor Bout a negat mereu că a lucrat cu talibanii ori cu al-Qaïda, chiar dacă documente CIA afirmau contrariul.
Practic, el a continuat să transporte produse alimentare pentru a-și justifica prezența avioanelor în diverse puncte ale globului. Dar, vânzările de blindate, tancuri și muniție i-au asigurat averea.
El este cel care l-a ajutat pe Mobutu Sese Seko să părăsească Zairul pe care l-a condus timp de 31 de ani.
Anii 2000. Se are bine cu toată lumea
La începutul anilor 2000, numele său apare tot mai frecvent în documentele serviciilor de informații occidentale. O prezență care îl obligă să își facă bagajele și să revină în Rusia.
În 2003, avioanele sale ajută militarii americani din Irak dar și din Afganistan. În decembrie 2004, ajută ONU, după teribilul tsunami care a lovit mai multe state aflate la Oceanul Indian.
Acesta a fost momentul în care CIA a emis pe numele său un mandat de arestare internațională.
Arestarea și condamnarea
A fost prins de abia în 2008, în Thaïlanda, când, agenți antidrog americani s-au dat drept mercenari ai FARC –considerată drept grupare teroristă de Statele Unite. Un acord a fost semnat pentru livrări de arme și de muniție. Polițiștii thailandezi l-au reținut, dar a fost extrădat, în 2010, în Statele Unite.
Extrădarea a fost considerată ilegală de Moscova, care, a cerut eliberarea traficantului.
Dar a fost condamnat de un Tribunal federal din New York la 25 de ani de închisoare pentru trafic de arme cu FARC-ul columbian. Era cea mai mică pedeapsă pentru acuzațiile ce i-au fost aduse. Viktor Bout și-a susținut mereu nevinovăția.
O viață ca-n filme, ați putea spune. Și nu greșiți. Faptele rusului au inspirat filmul hollywoodian „Lord of War” din 2005, cu Nicolas Cage și Ethan Hawke, film care se bazează în mare parte pe viața sa.
Sursă Ediția de Dimineață