Doar o singură zi ne mai desparte de concertul pe care legendara Gianna Nannini îl va susţine la Sala Palatului din Bucureşti.
Pe 27 aprilie, una dintre cele mai bune voci rock pe care le-a dat Italia cântă pentru fani hiturile care au făcut-o celebră, alături de Red Rock Strings. Porțile Sălii Palatului se deschid la ora 19.00, iar spectacolul începe la ora 20.00. Eveniment organizat de Balkan Entertainment Group.
Concert Gianna Nannini
Aflată în plin turneu de promovare a celui mai recent album al său, “Hitstory”, Gianna Nannini va ateriza la Bucureşti, împreună cu trupa care o acompaniază, pe data de 27 Aprilie, chiar în ziua concertului de la Sala Palatului.
Thomas Lang, de la trupa Red Rock Strings, care o acompaniază pe Gianna în concertele din actualul turneu, este unul dintre cei mai apreciaţi toboşari din lume, austriacul colaborând în trecut cu mari artişti precum Peter Gabriel, Robbie Williams sau Sugababes. Alături de acesta, din Red Rock Strings mai fac parte încă treisprezece instrumentiști de valoare.
În spatele scenei, cabina Giannei Nannini va fi plină cu fructe proaspete și uscate, ceaiuri, bături organice și flori. La capitolul mâncare, deși în topul preferințelor artistei se află preparatele din somon, a promis că va încerca și mâncarea românească.
În funcție de distanța față de scenă, biletele costă 95 lei, 120 lei, 175 lei, 200 lei, 225 lei sau 275 lei și pot fi cumpărate pe Eventim.ro.