Pe internet a aparut o filmare complete a scandalului dintre Boureanu si politest. Va invitam sa o vizionati.
UPDATE
Polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei care l-a lovit pe Cristian Boureanu era în legitimă apărare și avea dreptul să o facă în baza legii 218 /2002 de funcționare a Poliției Române, au declarat, pentru AGERPRES, surse polițienești.
Potrivit surselor menționate, polițistul a reacționat imediat după ce a fost lovit de Boureanu în zona inghinală.
“Polițistul a ripostat când Boureanu l-a lovit în zona inghinală, instinctiv, ca să se apere. El nu mai știa dacă mai dă sau nu mai dă Boureanu. Este o durere înfiorătoare când ești lovit în acea zonă a corpului și, vă dați seama, colegul meu avea și degetele fracturate de Boureanu în portiera mașinii. Reacția a fost imediată, nu la mult timp după ce a primit lovitura și nu se poate spune că a fost vreo răzbunare”, au subliniat sursele citate.