Are doar câteva frunze, dar sunt imense, faţă de unele obişnuite şi mai ales…pătrate! Ce fel de pom mai este şi ăsta? Ei bine, unul de tip nou, denumit „eTree” sau „eArborele”.
Frunzele lui sunt fotovoltaice şi au o grămadă de funcţii. În primul rând, îţi pot încărca telefonul mobil. În al doilea, te lasă să navighezi pe Internet, cu ajutorul unei conexiuni wi-fi, în timp ce te şi apără de razele soarelui. Noaptea asigură iluminatul în zonă. Şi, colac peste pupăză, mai dă şi apă proaspătă însetaţilor!
A fost inaugurat la 29 mai în Franţa, la Nevers, este o premieră pentru Europa şi este inspirat dintr-un arbore israelian de deşert, acacia.
Invenţia este rodul unui parteneriat între antreprenori din Franţa şi din Israel. Arbori de acest fel au început să fie instalaţi în diverse locuri din lume începând cu 2015. Există în SUA, Israel şi în curând în Kazahstan. (Marina Constantinoiu)