Ar putea Gal Gadot să devină cel mai popular superstar israelian din toate timpurile? Este intrebarea pe care si-o pune Times of Israel.
“Încercați să vă gândiți la cei mai renumiți israelieni din istorie”, lansează provocarea Times of Israel. ”Nu neapărat la câștigători ai Premiului Nobel sau negociatori de pace din Orientul Mijlociu – dar la cei care pot fi universal recunoscuți.”
„Cele mai multe liste ar putea include, probabil, o femeie politician cu muncă de pionierat în domeniul său (Golda Meir), un supermodel care la un moment dat se întâlnea cu Leonardo DiCaprio (Bar Refaeli), un prim ministru aparent pe viață (Benjamin Netanyahu), un politician cu părul puțin excentric (David Ben-Gurion), un erou de război cu un plasture la ochi precum pirații (Moshe Dayan) și un violonist virtuoz (Itzhak Perlman)”, spune Times of Israel.
„Unii ar putea chiar să includă în mod eronat un personaj fictiv – Ziva David, fost agent Mossad in serialul “NCIS”, unul dintre cele mai vizionate seriale din America, – dar este doar un rol jucat de o actriță chiliană.
„Un nou nume s-ar putea adăuga listei și ar putea ajunge în fruntea ei: Gal Gadot”
Titlul de Miss. Apoi doi ani armată, că așa se obișnuiește…
Ce mai e de spus după acest elogiu, poate a da câteva elemente biografice despre cea care, din acest week-end are propriul său film în cinematografe – Wonder Woman.
Gadot s-a născut și a crescut în Rosh HaAyin, Israel. Bunicii ei materni erau supraviețuitori ai Holocaustului, iar rădăcinile ei au sânge evreiesc, polonez, austriac, german și chiar cehesc. cehă-evreiască.
Ea spune că în liceu a avut succes la baschet datorită înălțimii ei (1.78).
La vârsta de 18 ani, Gadot a câștigat concursul “Miss Israel” (2004), iar apoi a concurat la concursul “Miss Univers” din 2004 din Ecuador.
Gal Gadot, cel mai popular star israelian
După liceu, Gadot a efectuat doi ani de serviciu militar în Forțele de Apărare a Israelului, servind ca antrenor de luptă.
“Tu dai doi sau trei ani, și nu e vorba de tine, dar înveți disciplina și respectul”, își adduce aminte despre acei ani. Gadot spune că backgroundul ei militar a ajutat-o să câștige rolul lui Gisele în Fast & Furious. “Cred că regizorului Justin Lin chiar i-a plăcut că am fost în armată și a vrut să beneficieze de cunoștințele mele în domeniu “, a spus ea mai în glumă, mai în serios.
În 2007, Gadot, în vârstă de 21 de ani, a participat la o ședință foto Maxim “Femeile Armatei israeliene” și, ca rezultat, a fost prezentată pe coperta New York Post.
Putea să joace în James Bond, dar i-a luat fața Olga Kurylenko
În al doilea an de facultate a picat și prima propunere cinematografică. Un regizor a chemat-o la audiție pentru rolul Camille Montes din filmul Bond, în filmul Quantum of Solace. Deși a pierdut rolul în favoarea Olga Kurylenko, același regizor a angajat-o pe Gadot pentru rolul lui Gisele în Fast & Furious.
În acest film Gadot și-a făcut propriile cascadorii. Dealtfel, și în viața personal este o tipă sportivă și aventuroasă și folosește un motor Ducati Monster S2R
Gal Gadot a jucat în 3 dintre filmele francizei Fast & Furious, iar apoi în Batman vs Superman. Iar următorul său rol mare – poate cel mai mare – este acesta din Wonder Woman.
“Când am făcut audiția pentru Batman v Superman: Dawn of Justice (2016), nu știam că aceasta era pentru rolul Wonder Woman. Directorul, Zack Snyder, mi-a cerut să fac un test de cameră. Asta a fost o adevărată tortura. Se uitau la șase sau șapte fete în același timp și eram toate în camere separate: Ni se spusese să rămânem înăuntru până ne sună. Așteptarea este inamicul meu numărul unu, și simțeam cum îmi pierd mințile. Așa că, am decis să ascult muzică la căști și am pus Beyoncé Knowles, “Who runs the world? Girls!”. Apoi am inceput sa dansez si am lasat anxietatea sa dispară. Mulțumesc, Beyoncé!”
Gal Gadot, cel mai popular star israelian. Și, evident, o veste proastă…
La 28 septembrie 2008, Gadot sa căsătorit cu dezvoltatorul imobiliar israelian Yaron Versano. Cuplul deține un hotel de lux în cartierul Neve Tzedek din Tel Aviv, pe care l-au vândut lui Roman Abramovici în 2015 pentru 26 milioane de dolari. Cei doi au două fiice, Alma și Maya Versano.
În acest moment, după Wonder Woman, Gal Gadot se pregătește, tot în acest rol, pentru un film în două părți – Justice League/Liga Justițiarilor. Tot din seria DC Comics, producția va reuni cinci personaje célèbre – Batman, Superman, Wonder Woman, Aquaman și The Flash.