Game of Thrones, noi recorduri de piraterie. Premiera celui de-al șaptelea sezon, aduce cu sine recorduri inclusiv de piraterie. Cel mai popular serial din toate timpurile – putem spune asta – este și cel mai popular serial piratat vreodată.
Primul episod al celui de al şaptelea sezon al celebrului serial Game of Thrones a înregistrat audienţe record, însă majoritatea celor care au vizionat mult aşteptatul episod au făcut-o prin metode ilicite, relatează Mediafax, citând The Independent.
Potrivit audienţelor (oficiale), peste 16 milioane de oameni din SUA şi aproape trei milioane din Marea Britanie au urmărit primul episod al serialului pe canalele oficiale. Cu toate acestea, numărul impresionant de oameni care au urmărit serialul pe canalele oficiale este mult mai redus decât al celor care au preferat să îl vizioneze pe reţele piratate.
Game of Thrones, noi recorduri de piraterie
Conform cifrelor emise de MUSO, peste 90 de milioane de oameni au ales să urmărească premiera acestui sezon pe canale ilegale.
Cei de la Bussines Insider au realizat un studiu din care a reieşit că 78 de milioane de oameni au urmărit serialul pe site-uri ilegale, iar aproximativ 15 milioane de oameni l-au descărcat de pe torente.
Conform datelor furnizate de MUSO, în SUA s-au înregistrat peste 15 milioane de vizionări ilegale, în Marea Britanie peste 6,2 milioane, iar în Germania aproape 5 milioane.
Astfel, în Marea Britanie şi în SUA peste 21 de milioane au vizionat premiera acestui sezon a Game of Thrones ilegal, raportat la doar 19 milioane de oameni care au vizionat episodul pe canalele oficiale.
Faptul că Game of Thrones este vizionat de milioane de oameni prin intermediul metodelor ilegale nu este o surpriză, iar HBO, a iniţiat deja o campanie care vizează site-urile piratate, avertizând furnizorii de internet în privinţa site-urilor care practică pirateria.