Am primit la redacție un necrolog scris de Gigi Căciuleanu la moartea prietenului si colaboratorului său Dan Mastacan
Îl reproducem mai jos în totalitate…
O persoană, un personaj, un OM extraordinar s-a stins la Paris pe 23 aprilie 2017, într-o duminică a Luminii de după Înviere, si de ziua minunatului Sfânt Gheorghe, cel al marilor biruinte…
DAN MASTACAN este fără dor si poate un personaj de teatru. Sau de film. Sau, mai bine zis, de amândouă. Si chiar mai mult decât atât… Un personaj de roman!
Actor si regizor, scenograf si conceptor de spectacol si, câteodată chiar si … coregraf de câte ori avusesem nevoie.
Da. Un personaj complex. O personalitate proteiformă. Un personaj nu numai de teatru si de film ci si în viatza de toate zilele.
Abia trecut de 20 de ani, proaspăt ajuns, de câteva săptămâni doar, în Frantza, obtinea deja rolul principal într-un film („Apele primăverii” după Turgheniev) ca partener al unei vedete internationale de dimensiunile lui Senta Berger, într-o coproductie cinematografică franco-germană. El reprezentând partea franceză!!! (http://www.imdb.com/name/nm0557595/). Au urmat si altele… Si ceea ce este si mai extraordinar este că în acelasi moment juca la Paris, la „Theâtre National de l’Est Parisien” rolul lui Polymas în „La Place Royale” o piesă de Corneille (deci într-o franceză impecabilă. Altfel Hubert Guignoux – regizorul piesei, directorul teatrului si unul din numele cele mai mari ale teatrului francez nu l-ar fi selectionat printre atâtia si atâtzia talentatzi artisti autohtoni!). Putini actori, chiar francezi, se încumetă să joace Corneille în limba lui … Corneille. Si asta chiar în buricul orasului – lumină!…
În acelasi timp Dan lucra cu Pierre Cardin. Dar mai găsea vreme si energie ca să fie alături de mine chiar de la primii mei pasi ca director de trupă si coregraf în Frantza. Si în Occident. Si în lume… Pînă ieri…
Da, fără doar si poate, Dan Mastacan este un personaj…
Învătzase „carte” de la Moni Ghelerter si Zoe Anghel Stanca, profesorii săi de la IATC. Dar poate învătzase mai mult, si mai multe, din zecile, sutele de spectacole pe care precum un burete nesătzios chiar le-a aspirat de câte ori a avut ocazia. A învătzat teatru si din zăpăcitoarele experiente cu colegii săi de la regie (mă impresionase în mod deosebit un Hamlet pe care îl jucase cu complexitatea atât de modernă si aparentza atât de brâncushiană a unui „stalker” tarkovskian „avant l’heure”, la Bucuresti, când nu avea încă, cred, nici 19 ani…)
Poate ceea ce adusese un plus rolului fuseseră cei câtiva ani de dans la cursurile Ninei Simian si apoi la IATC faptul că se înfrupta din plin si cu atâta plăcere din orele de dans ale Verei Proca.
Pe lângă teatru si dans stia si muzică. Făcuse scoala de muzică din Bucuresti având ca instrument principal violoncelul si bineînteles pianul. Cu o mamă si ea muziciană, pianistă profesoară de muzică …
Casieritza de la Opera din Bucuresti de pe atunci, Duduia Victoritza, si-ar mai reaminti poate de un chishtoc de copil târând în spate un violoncel de două ori mai mare ca el, venind să cumpere un bilet de 4 lei, plasat la cucurigu, la toate spectacolele de operă si de balet la care orarele de la scoala de muzică si apoi cele de la Liceul Lazăr îi permiteau să ajungă. Casieritză căreia de multe ori i se făcea milă de el si îl lăsa să intre în sală fără să plătească.
Fiind încă la Institut scrisese cântece minunate pe texte de Prevert, Nina Cassian, Topârceanu pe care le si cânta. Iar eu le dansasem… Poate la Televiziunea Română să mai existe prin archive aceste momente (cu toate că unele fusseseră „tăiate” la vizionare!) din acele ALTCEVA-uri (dans, muzică, poezie si în plus nebunia lui Dan – o combinatie de Artaud, Rilke, Boris Vian, Vladimir Cosma si… Maiakovski), momente pe care le realizam într-un elan de creatie comună („Valetul de caro”, „Lebăda cu nas”, „Balada chiriasului grăbit”…)
Lectii de teatru, Dan a continuat să-mi dea (pe gratis!) chiar si până mai ieri, cu ocazia tuturor colaborarilor noastre la creatiile pe care am fost chemat să le fac.
Dan intervinea ca regizor si scenograf. Câteodată apărea în program cu titlul de Consilier Artistic. Un titlu ca oricare altul. Cum Dumnezeu să definesc EXACT felul complex si ne-„ortodox” în care am colaborat?
De fapt fiecare colaborare, fiecare minut de lucru împreună a fost si rămâne în continuare pentru mine, o lectie, hai să-zic chiar „master class”, de teatru si în general de gust si de artă. Este imposibil să enumăr toate lectiile, chiar si de dans!!! (sic) pe care le-am primit de la Dan. Care a avut întotdeauna generozitatea să accepte în viatza mea artistică rolul din umbră. Acesta nefiind, bineînteles, cel mai neimportant.
Cu Dan am trăit acel ceva care se numeste simbioză. Dacă Dan n-ar fi existat as fi fost nevoit să-l inventez!
Dan Mastacan. Un personaj de teatru. Sau de film. Sau de amândouă.
Un personaj total iesit din comun chiar si în viatza cea de toate zilele.
Sau poate datorită tocmai aceastui fapt ?!
Gigi Căciuleanu