Spumos de fiecare dată când scrie și de fiecare dată o face din suflet. Cam așa este Mihai Mărgineanu. Puțin din personajul din Las Fierbinți, puțin din omul de pe scenă (nu s-ar putea altcumva).
De data asta a făcut o călătorie în UK. În așteptarea din aeroport a scris câteva rânduri pe Facebook. Savuroase, o să vedeți…
Să vedem ce spune Mihai Mărgineanu, nițel patriot, că așa e când ești mai departe de casă…
“Dupa cateva zile pe care le-am petrecut in Londra, capitala Marii Britanii aflata in plin Brexit, am avut inca o revelatie … ‘mica :
bai frate, nu are importanta din ce popor, rasa, cult religios, etnie, zona geografica sau … academie, faci parte ; neamu’ prost crescut e neam prost oriunde si peste tot . Si neamu’ prost, sa-l bagi in ‘zda ma-sii, vorba lu’ Aurelian de pe podul lui Apolodor, atunci cand parasea meleagurile .
Azi dimineata am mers intr-un avion Ryan plin ochi de englezi din cea mai pura rasa posibila. Zbor de la Londra la Alicante. Astfel ca, doua ore am trait cu impresia ca sunt intr-un cotet plin cu gaste-rate-gaini-cai-vaci-sirene care fac toate si in acelasi timp zgomotele lor specifice. Nu mi-am putut auzi niciun gand , oricat de razlet se mai abatea el prin “capu’ mieu” . Saracele mele ganduri!
Citește și Mihai Mărgineanu: România e țara în care funcționarul public se pișă pe PRIVAT
Si nu e nimic mai enervant pe lumea asta, va jur pe vin rosu, decat rasul unei grase bete care are tot timpul ceva de spus (ca doar a fost zbor de ora 6.35 dimineata si se cereau niste vinoase in pahar de ‘plastec!) . Pentru ca, in general, grasele ating niste frecvente pe care nici macar nu le banuiesti.
Deasemenea, mi-am dat seama ca “multiculturalismul” , de fapt, este unica metoda de a salva popoarele astea batrane si trufase ca englejii-nemti-franceji-suedejii-olandejii de la extictia Pamanteana pe care o pregatea Natura pentru ei daca nu-si amesteca ADN-ul cu alde astia mai mujici precum magrebienii, pakistanejii, arabii, romanii sau alti estici cu mai putine e-uri in singele lor (inca) curat.
Puternicii nostri conducatori mondiali si din umbra si-au dat seama de asta si de faptul ca nu ‘se mai ezista’ un occidental pur-sange fara sa arate ca si coborat din nava lu Wall-E sau ca personajele hilare ale comediilor britanice din anii 80. Asa dinti strambi, piele parca fiarta in pisat sau sute de kile atarnate pe bucata de om, n-am vazut de cand mama m-a facut ! Ce-or manca, ‘babaete ?!
In schimb, Londra e departe, oameni buni! Pentru ca, pe langa pasarile domestice pomenite mai sus – lucratori sarguinciosi sau someri de lux – Londra este populata si de cei care dau ora exacta in cam tot ce se-ntampla pe Terra. Si d-aia este Imperiala de-a dreptul !
Ce vroiam sa va spun ?
Ca si noi stam bine la capitolul mitocani ! Dar ai nostri parca sunt mai putin galagiosi ca ai lor ! Si parca, mai cu speranta de revenire ! Grasele lor betive si galagioase nu mai au nicio luminita la capatul tunelului !
Este ora 1 noaptea, sunt in aeroport si taromul nostru a intarziat, asa ca scriu ca sa nu adorm ! Altii vorbesc ca sa nu adoarma !”