Mitică Dragomir are fel de fel de povești. Multe dintre acestea sunt legate de jocurile de cărți sau de table, unde se consideră expert. Și de Gigi Becali.
În volumul „Meciurile vieții mele” el rememorează o întâmplare petrecută demult, la o partidă de table cu Gigi Becali. El povestește cum a câștigat o bucată de pământ în Pipera, pentru a-și construi niște vile, apoi cum Gigi a încercat să îl păcălească nemaiacordându-i și drumul de acces către bucata de pământ.
Și cum, din nou, sorții au trebuit să decidă la masa de table…
“Ne-am întâlnit la Crystal Palace. Gigi a pierdut foarte mulţi bani, eu câştigasem în acea seară. Mi-a cerut cu împrumut, i-am spus că-i dau doar dacă îmi vinde nişte pământ în Pipera, unde să-mi contruiesc un număr de vile. Ne-am tocmit la preţ, i-am dat o sumă mare de bani, urmând să-mi dea pământul şi actele. A făcut o schiţă, 250 de metri lungime, 25 lăţime, cu drum în faţă, a semnat-o şi mi-a spus că a doua zi îmi face actele. Din banii mei s-a întors şi a câştigat peste 100.000 de dolari”
Mai multe povești și cum s-a decis „la penalty” toată treaba, într-un material din Adevărul.