Actriţa Aimee Iacobescu a murit în noaptea de luni spre marţi, într-un spital bucureştean, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai UNITER.
A murit Aimee Iacobescu. Artista avea 71 de ani.
Aimée Iacobescu a declarat într-un interviu din Jurnalul Național, că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați.
A absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), azi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți Octavian Cotescu și Laurențiu Azimioară.
Fiică a unui farmacist, colonel de armată, a intrat la Actorie deja din primul “foc”, împreună cu fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu.
Dupa terimnarea Institutului, la repartiție cei doi au venit cu avocatul și au cerut un loc în București, pentru ca erau “șefi de promoție”. Au ajuns pe scena Teatrului Național, unde Aimée a jucat 40 de ani, din 1968 până în 2008.
Fratele ei Dorel, a părăsit însă țara, după câțiva ani, și s-a stabilit la Paris, unde predă limbi străine.
Aimée Iacobescu a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata lui regizor Sergiu Nicolaescu.
A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu.
Aimée Iacobescu suferea de cancer, și mijloacele ei financiare modeste făceau cu greu față tratamentului costisitor. În dimineața zilei de 27 martie 2018 s-a stins din viață.
Citeste si
WILL SMITH, gazda supershow-ului O PLANETĂ STRANIE. Premiera, diseară pe National Geographic