Colaborator al unor echipe de top, LA Galaxy, Flamengo, Pumas, Barcelona FC, Dana Ryan, expert în educație și nutriție sportivă în cadrul Herbalife, Dana Ryan a susţinut pentru prima oară în România o serie de workshop-uri interactive alături de staful şi atleţii sponsorizaţi ai Herbalife Romania: jucătorii de la echipa de fotbal FC Viitorul şi echipa feminină de canotaj dublu-vâsle categoria uşoară.
În cadrul celor două întâlniri care au avut loc la baza sportivă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” din Constanţa și, respectiv, la baza sportivă Snagov s-a discutat cu sportivii şi staful echipei despre importanţa nutriţiei sportive ca element esenţial în ceea ce priveşte performanţa atletului modern şi felul în care pot fi integrate cu uşurinţă acest tip de produse în nutriţia generală.
Reguli de bază din sport
“Pe vremuri, sportivilor li se spunea că sunt talentaţi și nu trebuie decât să se antreneze intens şi consecvent, însă acum se cunoaşte faptul că nutriţia poate face diferenţa, chiar și în cazul sportivilor de top. Încă mai este mult de muncă în acest sens și trebuie să le vorbim celor tineri despre acest aspect pentru a putea integra din timp nutriţia specializată. Sincronizarea este cheia. Sportivul trebuie ajutat din punct de vedere nutriţional în momentul de efort sau refacere în care se află. Hidratarea și aportul de nutrienți de calitate sunt esenţiale. O bună hidratare înainte și în timpul antrenamentelor, împreună cu un consum de proteine și de carbohidraţi, reprezintă formula optimă de susţinere și refacere a organismului. Nutriţia sportivă nu este destinată doar sportivilor de performanţă, ci tuturor celor care fac sport și iubesc mișcarea”, a explicat Expertul in nutriție sportivă Dana Ryan.
Expertul in nutriție sportivă Dana Ryan le-a dezvăluit jucătorilor câteva dintre regulile de bază ale nutriţiei în sport. “Dacă ar fi să aleg trei reguli de aur, acestea ar fi: echilibrul între ceea ce îi dai corpului și efortul pe care- l faci, hidratarea, mai ales vara, când este foarte cald, și consumul de carbohidraţi. De multe ori, oamenii se tem de carbohidraţi, dar uită că aceștia te ajută să-ţi alimentezi eficient corpul”.
Meniul sportivilor trebuie să fie echilibrat: “Pe lângă carbohidraţi, e nevoie de proteine pe parcursul întregii zile, pentru că acest lucru oferă corpului aminoacizi, care hrănesc mușchii. Îţi trebuie un pic de grăsime sănătoasă, luată din ulei de măsline, avocado, pește, dar nu înainte de antrenament, pentru că îţi poate afecta digestia. Pentru un sportiv de performanţă este necesar și recomandat un consum de două ori mai mare de carbohidraţi decât de proteine. Hidratarea reprezintă un capitol decisiv. Performanţa poate fi afectată de hidratarea –insuficientă şi fără ca sportivul să îşi dea seama”, a adăugat Dana Ryan.
Hagi – din octombrie până în decembrie am câștigat aproape toate meciurile
Gheorghe Hagi, managerul și patronul echipei FC Viitorul, a subliniat rolul pe care nutriţia îl are în performanţele lor. “Ca să faci sport de performanţă trebuie să te poţi antrena. În condiţiile în care se joacă și 60 de meciuri pe sezon, diferenţa se face la capitolul refacere. Jucătorii trebuie să fie conștienţi de acest lucru, să fie educaţi în acest sens, de aceea sunt importante astfel de întâlniri. Parteneriatul cu Herbalife ne-a ajutat să fim cei mai buni în sezonul trecut. Am avut putere, am alergat mai mult decât ceilalți, iar din octombrie până în decembrie am câștigat aproape toate meciurile, chiar dacă am jucat din trei în trei zile” a încheiat Gheorghe Hagi.
Citeste si
Anca Bucur, Miss Fitness Universe 2017 pentru a cincea oară (GALERIE FOTO)
Intalnire cu echipa de canotaj
La Snagov, expertul in nutriție sportivă Dana Ryan s-a întâlnit cu tânăra echipă de canotaj feminin formată din Ionela Livia Lehaci și Gianina Beleaga. Acestea fac parte din echipa de canotaj dublu vâsle – categoria uşoară şi reprezintă România la cele mai importante campionate naţionale şi internationale. La Campionatul Mondial de Canotaj pentru Tineret din Bulgaria, desfăşurat în perioada 19-23 iulie, au reuşit să câştige medalia de aur, în proba dublu-vâsle categoria uşoară feminin.
„Am practicat şi am fost antrenor de canotaj mai mulţi ani aşa că sunt foarte emoţionată când interacţionez cu tineri care reprezintă cu succes acest sport. Mă bucur că echipa a reuşit să integreze cu uşurinţă produsele în rutina lor şi sunt sigură că le va ajuta semnificativ pe parcursul carierei sportive” a încheiat specialista in nutriție sportivă Dana Ryan.
“Rolul nutriţiei sportive este esential în susţinerea performanţei. Lucrăm îndeaproape cu sportivii care folosesc produsele noastre pentru a ne alinia cu specificul fiecărui sportiv. Fiecare atlet e diferit și aceste sesiuni de instruire le oferă sportivilor informaţii valoroase despre trendurile internaţionale, despre ceea ce înseamnă nutriţie de top pentru performanţe de top şi felul în care pot fi integrate produsele în funcţie de specificul fiecărui sport.” , a adăugat Romeo Căzănescu, Country Director, Herbalife România, Moldova şi Ungaria.
Herbalife susține la nivel mondial peste 150 de atleti de performanta si peste 60 echipe si ligi profesioniste, având ca obiectiv asigurarea unei nutriții adecvate în vederea îmbunătățirii performanțelor sportive.
În România, pe lângă implicarea în fotbal şi canotaj, Herbalife îi susţine pe Anca Bucur, Miss Fitness Univers şi pe Ciprian Bălănescu, campion balcanic şi campion național al României la triatlon, duatlon şi aquatlon.